Angajații BRD se pregătesc să intre în grevă de avertisment joi, 13 august, între orele 15:00 și 17:00, după ce negocierile pentru noul Contract Colectiv de Muncă nu au dus până acum la un acord. Înaintea protestului, conducerea băncii transmite că va încerca să limiteze cât mai mult eventualele efecte asupra clienților.
Reprezentanții BRD au precizat că respectă dreptul angajaților de a participa la acțiuni sindicale și că negocierile cu Sindicatul „Impact” nu sunt închise.
Banca spune că este pregătită să continue dialogul pentru identificarea unei soluții care să țină cont atât de solicitările salariaților, cât și de situația economică și de evoluțiile din sectorul bancar.
Mesajul BRD pentru clienți
În contextul protestului programat pentru două ore, banca încearcă să-i liniștească pe clienți și susține că va lua toate măsurile posibile pentru ca activitatea să fie afectată cât mai puțin.
„Îi asigurăm pe clienții noștri că vom depune toate eforturile pentru ca greva de avertisment să nu afecteze, pe cât posibil, funcționarea serviciilor băncii”, au transmis reprezentanții BRD.
Aceștia au adăugat că „dialogul rămâne cea mai bună cale pentru găsirea unor soluții constructive și sustenabile pentru toate părțile implicate”.
Potrivit Sindicatului „Impact”, oferta BRD pentru noul Contract Colectiv de Muncă a fost respinsă de peste 95% dintre salariații care au participat la consultare.
Greva de avertisment, programată joi
Printre principalele revendicări se numără păstrarea salariilor compensatorii în cazul concedierilor care nu țin de angajat, precum și menținerea unor protecții pentru situațiile de încetare a contractului din cauza necorespunderii profesionale.
Angajații mai cer păstrarea voucherelor de vacanță la nivelul stabilit pentru acest an, creșterea valorii tichetelor de masă, majorarea salariilor mai mici de 6.500 de lei brut și menținerea decontării transportului.
Pe lista solicitărilor se află și creșterea contribuției angajatorului la Pilonul III de pensii, precum și păstrarea unor prevederi privind pauza de masă în unitățile cu puțini angajați.
Sindicatul susține că protestul nu este îndreptat împotriva clienților și că salariații rămân disponibili pentru continuarea negocierilor.
„În principal, salariații cer păstrarea drepturilor existente în fostul Contract Colectiv de Muncă, precum și ajustări punctuale și rezonabile, în special pentru colegii cu venituri mai mici”, au transmis reprezentanții Sindicatului „Impact”.