Greva din Educație continuă, transmit liderii de sindicat, după negocierile de vineri, purtate cu reprezentanții Executivului. Sindicaliștilor li s-au oferit carduri de 1.500 de lei net, în fiecare an, în luna octombrie, până în anul 2027, plus creșteri de salarii de la începutul anului 2024.
„Greva continuă”, transmit liderii sindicatelor din Educație.
Reprezentanților principatelor sindicate din învățământ li s-au oferit, la negocierile de vineri, carduri de 1.500 de lei net, în fiecare an, în luna octombrie, până în anul 2027, plus creșteri de salarii de la începutul anului 2024.
„Prefer să negociem mai mult și să găsim înțelegere și rezonabilitate din partea celor cu care discutăm în interesul angajaților din învăvământ. Lăsăm colegii să hotărască. Ei vor stabili foarte clar, după ce îi vom informa, dacă ce a rezultat în urma discuțiilor se ridică la înălțimea așteptărilor lor”, a declarat, după negocieri, Marius Nistor, președintele FSE Alma Mater.
Liderul FSLI, Simion Hăncescu, a afirmat că oferta Executivului mai cuprinde o majorare, începând cu 1 ianuarie 2024, de 45% din diferența din maximum din grilă și salariile de la 1 iunie.
Ce cer cadrele didactice
Stabilirea prin lege a faptului că salariul profesorului debutant să fie cel puțin egal cu salariul mediu brut pe economie
Aplicarea grilei de salarizare pentru învățîmânt într-un termen mai scurt decât cei trei ani anunțați de Guvern
Majorări de salarii și mai mari decât în ordonanța dată zilele trecute
Acordarea, de la 1 ianuarie 2024, a cel puțin 15% din cheltuielile bugetului consolidat pentru învățământ.
Guvernul a adoptat joi o „declarație” privind salarizarea angajaților din învățământ, document care a fost publicat în Monitorul Oficial și care prevede că viitoarea lege a salarizării va porni de la principiul ca salariul de bază al profesorului debutant/asistentului universitar să fie stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat cunoscut şi care reprezintă 23% din maximul grilei de salarizare din sistemul public. Inițial, Guvernul anunțase că va adopta un memorandum în acest sens.
Deja astia ne-au luat scut copii din anii terminali…nu va vad bine!
e greu cu salarii de mizerie, muncim pe nimica toata, bani de hartie igienica, eu castig 4000 de lei, o gluma. ce sa fac fac cu bani astia? ce poti sa-ti scumperi din ei? nici o rata la banca nu platesti, abia o chirie, E O RUSINE URIASA! vrem salarii ca in AFARA ca avem preturi MAI MARI CA IN STRAINATATE !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
ROMANIA, TREZESTETE!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Nu mai avem bani deloc [DELOC], doar pentru paine cu apa [SAU SA MANCAM AER CA E GRATIS], asta e realitatea, ce mai vreti? predai la copii aproape gratis, am ajuns sa fim umiliti in fiecare zi….
NU TI-AR FI RUSINEEEEEE !!!!!!! Ai 4000 de lei si zici ca nu te descurci ???!! Eu sunt un om singur si am 2.300 de lei si reusesc cu chiu cu vai, cu ajutorul unei descoperiri de card de 10.000 de lei, sa trec de la un an la altul ! Sunt altii care n-au nici atat, si ma gandesc cum rezista, saracii, cu 1.500-1.800 de lei !! !MIZERABILILOR, nu va mai ajunge !!!
Sunt niște nesimtiti.Statul are grijă doar de bugetari.Noi cei de la privați trăim cum putem și nu facem greve.Lor pentru 4 ore de muncă și 5 luni de vacanță nu le ajung 4000.Plus că în pandemie au luat 4000 pe 2 ani de vacanță.
Oare numai profesorii vor salarii ca AFARA? Ar trebui si politicienii,care au grija de salariile lor,sa aiba grija de toti salariatii din tara,nu numai de acei care fac greva.De ce salariatii din privat nu fac parte din sindicate,cine le apara drepturile lor?
Oare daca am avea presedinte sudor,cui i-ar mari salariile?Sudorilor?Vad ca profesorii s-au asigurat cu salariile,deh,profesorul Iohanis nu va mai fi presedinte,slava domnului, in anul 2024.