Ministerul Dezvoltării a anunțat modificări semnificative în proiectul de lege privind reforma administrației publice centrale și locale. Noua variantă a actului normativ prevede reducerea cu 25% a numărului maxim de posturi din primării, față de 20% cât era prevăzut inițial. Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a explicat că reducerea nu va fi aplicată uniform și va depinde de modul în care fiecare autoritate locală gestionează organigrama, însă estimarea totală rămâne aceeași: aproximativ 40.000 de posturi vor fi eliminate din administrația centrală și locală.
Proiectul de lege a fost transmis joi, 28 august, spre avizare către Consiliul Economic și Social și urmează să ajungă ulterior în Parlament, unde documentul poate fi modificat înainte de adoptare.
Reduceri în primării și autorități locale
Conform noii propuneri, numărul maxim de posturi în primării va fi redus cu 25%, iar diminuarea se va face pe baza populației actualizate de Institutul Național de Statistică, și nu a datelor de la ultimul recensământ. Autoritățile locale au obligația să adopte în termen de 30 de zile proiectele de hotărâri pentru aplicarea noilor limite de posturi. Reorganizarea aparatului de specialitate al primarilor și consiliilor județene va trebui realizată în maximum 60 de zile de la adoptarea hotărârilor.
Pe lângă ajustările din primării, ministerul propune și o reducere masivă în cabinetele aleșilor locali și ale demnitarilor la nivel național. Astfel, de la aproximativ 10.700 de posturi existente, vor rămâne circa 6.000. Cabinetul premierului va fi redus de la 8 la 5 consilieri, miniștrii vor avea câte 3 consilieri în loc de 4, iar vicepremierii vor suferi reduceri similare. La Poliția Locală, se estimează eliminarea a 4.000 de posturi.
Ministrul Cseke Attila a precizat că reducerea de posturi nu se va realiza doar prin concedieri, ci și prin eliminarea posturilor neocupate și reorganizarea instituțiilor. „Cei foarte buni își vor găsi loc în alte structuri. Această reducere este în favoarea autorităților locale și va elibera presiune bugetară acolo unde organigrama este supradimensionată”, a explicat Cseke.
Reacția sindicatelor
Federația Națională a Sindicatelor din Administrație (FNSA) a avertizat că aceste măsuri vor avea un impact negativ asupra funcționării serviciilor publice. Sindicaliștii susțin că tăierile masive ar putea conduce la blocaje administrative și au cerut Guvernului retragerea proiectului de lege.
Proiectul de lege face parte dintr-un pachet mai amplu de cinci acte normative, pe care guvernul condus de Ilie Bolojan intenționează să-și asume răspunderea în Parlament săptămâna viitoare. Reforma administrației publice centrale și locale urmărește eficientizarea organigramei și reducerea cheltuielilor cu personalul, însă impactul social și administrativ al tăierilor rămâne un punct fierbinte de dezbatere.
40.000 de noi șomeri. Asta e reforma în stil nou?!? Și cine o să facă treabă ălora dați afară? Digitalizarea, roboții, „boții și tiriboții” vorba unui clasic in viață.