Prima pagină » International » Guvernul bulgar vrea un coridor de transport, energetic și digital Grecia – Bulgaria – România. Ce presupune proiectul
Guvernul bulgar vrea un coridor de transport, energetic și digital Grecia – Bulgaria – România. Ce presupune proiectul

Guvernul bulgar vrea un coridor de transport, energetic și digital Grecia – Bulgaria – România. Ce presupune proiectul

29 iun. 2023, 13:40,
în International

Aceste proiecte au oportunități uriașe de dezvoltare, dar necesită investiții uriașe și voință politică din partea liderilor țărilor respective. “Bulgaria este interesată de realizarea mai multor proiecte regionale de anvergură, accentul fiind pus pe construcția și dezvoltarea axei Alexandroupolis – Burgas – Varna – Constanța ca și coridor digital, energetic și de transport de importanță strategică, precum și în ceea ce privește flancul estic al NATO. Un mare potențial are de asemenea și ideea de a se conecta Marea Adriatică cu Marea Neagră, din portul albanez Durres până la Burgas și Varna, la care se lucrează de ani de zile, dar fără un succes deosebit”, a spus premierul bulgar Nikolai Denkov în cadrul discursului său de la cea de-a patra ediție a Forumului Economic de la Sofia, transmite Mediapool, citată de Rador.

„Aceste proiecte au oportunități uriașe de dezvoltare, dar necesită de asemenea investiții uriașe și voință politică din partea liderilor țărilor respective”, a subliniat Denkov. În criza economică din ultimii ani, el vede o șansă pentru regiuni precum Peninsula Balcanică, ca o legătură strategică între Europa și Asia. Potrivit prim-ministrului Denkov, Bulgaria poate oferi nu doar avantaje geografice, cum ar fi o rută din Asia prin Turcia către Europa, nu doar comori turistice și culturale, ci și modele economice de succes care să fie actualizate cu cele regionale.

Scopul este ca o parte din activități să fie finanțată prin Mecanismul pentru Interconectare a Europei 2021-2027

„Lecțiile globalizării ne-au învățat că orice țară de dimensiunea noastră este prea mică pentru a fi un concurent real al regiunilor mari, care s-au dezvoltat împreună ca un complex comun. De aceea este important să folosim aceste oportunități și să căutăm dezvoltarea noastră comună în viitor”, a spus Nikolai Denkov.Totuși, el a menționat că obstacolele în calea dezvoltării depline a potențialului țării sunt problemele cu statul de drept și, prin urmare, mediul economic insuficient de sigur, precum și poziția insuficient de clar argumentată a Bulgariei în ceea ce privește integrarea sa deplină în structurile Uniunii Europene și NATO.

Ministrul transporturilor și comunicațiilor, Gheorghi Gvozdeikov, a subliniat, de asemenea, drept prioritate conectarea porturilor Mării Egee, Mării Negre și fluviului Dunărea cu transportul feroviar.

El a anunțat că s-a format deja o echipă de experți, care va lucra la proiect, iar din partea greacă sunt așteptate acțiuni de reciprocitate, care vor face posibilă accelerarea implementării acestuia. Scopul este ca o parte din activități să fie finanțată prin Mecanismul pentru Interconectare a Europei 2021-2027.

“Finalizarea autostrăzilor Struma și Ruse-Veliko Târnovo, precum și a tunelului de sub Șipka, sunt proiectele rutiere cheie pentru realizarea unei conectivitati mai bune pe direcția Nord-Sud”, a spus ministrul bulgar al transporturilor.

„Statul bulgar se bazează extrem de mult pe sprijinul Greciei și pe aderarea țării la Schengen, deoarece acest lucru va ajuta foarte mult afacerile de pe ambele părți ale graniței”, a mai spus Gvozdeikov.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Siegfried Mureșan, atacat de Sorin Grindeanu înaintea votului: „Va pica cu glorie în Parlament”
Sorin Grindeanu spune că Siegfried Mureșan nu va obține voturile necesare pentru învestirea Guvernului și lansează un pariu politic. Desemnarea lui Siegfried Mureșan pentru funcția de prim-ministru a provocat o reacție dură din partea liderului PSD, Sorin Grindeanu. Premierul desemnat trebuie să formeze un Guvern și să obțină votul de învestitură al Parlamentului, însă în […]
Siegfried Mureșan, atacat de Sorin Grindeanu înaintea votului: „Va pica cu glorie în Parlament”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
19 septembrie 2026
19 septembrie 2026