Programul de guvernare depus de premierul desemnat Siegfried Mureșan la Parlament include mai multe măsuri privind companiile de stat și sectorul transporturilor. Printre acestea se numără privatizarea competitivă a TAROM, precum și listarea la bursă a unor pachete de acțiuni din companiile care administrează Aeroportul Otopeni și Portul Constanța.
În cazul TAROM, programul prevede o „privatizare competitivă, cu termen” și menționează că statul nu ar urma să mai acorde noi fonduri publice companiei. Documentul precizează că legăturile aeriene considerate esențiale ar urma să fie menținute prin contracte de serviciu public, deschise tuturor operatorilor care îndeplinesc condițiile.
Pe segmentul transporturilor, programul propune și listarea la bursă a unor pachete din companiile care administrează Aeroportul Internațional Henri Coandă și Portul Constanța. Totodată, noul terminal de la Otopeni și terminalele portuare ar urma să fie concesionate prin proceduri competitive.
Planul mai prevede măsuri pentru reformarea companiilor aflate în portofoliul statului. În cazul societăților care înregistrează pierderi în mod repetat, documentul propune evaluarea acestora și stabilirea unei direcții, care poate include listarea la bursă, privatizarea, concesionarea, menținerea în proprietatea statului sau închiderea.
Programul de guvernare este documentul propus de premierul desemnat și urmează să fie supus procedurii parlamentare de învestire, astfel că măsurile prezentate reprezintă propuneri de politică publică, nu decizii deja aplicate.
Așa și trebuie !, absolut tot ce mai este în ghearele incompetente ale statului paralel trebuie s uș la vânzare pe burse !, pînă nu vine mafia cea cu alegerile anticipate
Marș la Kiev !
TAROM consiliu de admimnistratie mufati politic la bani publici, zero performanta, prime cat casa, performanta 0 barat.O gaura neagra in care bugetul de stat se scurge…dar tot catre ei, baronii. Asteptam sloganul”nu ne vindem tara, las-0 ca furam noi”. Asteptati-va la 6 lei euro si 16 lei mototorina- sa vedem junk si cine ne mai imprumuta si apoi sa vezi piranya canibala ca nu mai aul alti persti de mancat.