Prima pagină » National » Guvernul Orban îşi pune sindicaliştii în cap
Guvernul Orban îşi pune sindicaliştii în cap

Guvernul Orban îşi pune sindicaliştii în cap

15 dec. 2019, 17:45,
în National

Hotărârea Guvernului de a opri toate examenele în grad profesional pentru angajaţii din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) asigură economii la buget, însă şi elimină drepturile salariaţilor de a mai evolua în cariera profesională, susţin reprezentanţii Sindicatului Naţional Meridian, într-un comunicat de presă.

„Nu cu mult timp în urmă, reprezentanţi ai Guvernului României anunţau că urmează a se aplica măsuri severe de reducere în zona cheltuielilor bugetare. Se pare că primele dispoziţii au fost date deja şi vor afecta angajaţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) unde au fost oprite toate examenele de promovare în grad profesional. Această hotărâre va asigura unele economii la buget, însă doar prin eliminarea dreptului angajaţilor de a mai evolua în cariera profesională. Conform legii, la îndeplinirea unor condiţii de vechime şi de evaluare profesională, fiecare funcţionar public poate avansa la următorul grad. Pentru aceasta este necesar ca angajatul să promoveze un examen şi drept urmare să primească mai mulţi bani la salariu. Din păcate pentru angajaţii Fiscului, procedura de desfăşurare a acestor examene a fost oprită şi nu se ştie dacă va mai fi reluată”, precizează organizaţia sindicală.

Potrivit sursei citate, inspectorii ANAF se confruntă cu o serie de lipsuri în desfăşurarea activităţii, începând de la condiţii de muncă precare şi până la dotări necorespunzătoare.

„De câţiva ani de zile, inspectorii ANAF se confruntă cu o serie de lipsuri în desfăşurarea activităţii, începând de la condiţii de muncă precare şi până la dotări necorespunzătoare, printre care se numără şi falimentarul sistem informatic. De asemenea, nu trebuie uitat nici deficitul de peste 20 la sută existent la nivelul personalului, unii inspectori fiind obligaţi să lucreze cât doi pentru a compensa neocuparea de mai mulţi ani a acestor posturi. Se pare că toate acestea nu au fost de ajuns şi s-a trecut la alt nivel, fiind afectate şi drepturile personalului, angajaţii fiind lipsiţi acum de unul elementar, acela de a avansa în cariera profesională”, sunt de părere oficialii Meridian.

Aceştia speră ca măsura Guvernului „să fie doar o măsură temporară”, iar „procedura să fie reluată cât mai curând, pentru că altfel, dacă se va continua pe această direcţie, activitatea Fiscului va fi iremediabil afectată şi rezultatele acestor acţiuni vor duce, de fapt, doar la diminuarea veniturilor bugetare”.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Susținătorii lui Călin Georgescu strâng bani pentru cauțiune. Ce prevede legea și ce se întâmplă cu vila din Mogoșoaia
Susținătorii lui Călin Georgescu au lansat online apeluri pentru strângerea unei eventuale cauțiuni, după arestarea sa preventivă. Mai multe persoane care îl susțin pe Călin Georgescu au început să promoveze pe rețelele sociale o campanie de strângere de bani pentru o eventuală cauțiune. În mesajele publicate online este vehiculată suma de 1,1 milioane de euro, […]
Susținătorii lui Călin Georgescu strâng bani pentru cauțiune. Ce prevede legea și ce se întâmplă cu vila din Mogoșoaia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
03 octombrie 2026
03 octombrie 2026