Prima pagină » National » Guvernul renunţă la compensarea carburanţilor, de la 1 ianuarie 2023
Guvernul renunţă la compensarea carburanţilor, de la 1 ianuarie 2023

Guvernul renunţă la compensarea carburanţilor, de la 1 ianuarie 2023

28 dec. 2022, 14:00,
în National

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat, miercuri, în ultima ședință de Guvern din acest an, că de la 1 ianuarie nu se va mai acorda compensarea de 50 de bani/litru la carburanți pentru că prețurile au scăzut. Potrivit premierului, măsura va fi reintrodusă în cazul unei noi scumpiri a carburanților.

Mai exact, vor fi micșorate accizele pentru carburanți. Aceasta ar fi una dintre măsurile pe care ar merge Executivul începând de la 1 ianuarie 2023.

„Dacă iniţial măsură nu părea să fie una care să producă efecte, iată că la sfârşitul anului putem constata că a fost o măsură bună, preţul la carburant ajungând la un nivel de dinainte ca măsură să fi fost decisa la nivelul guvernului. Trebuie să anunţăm că începând de la 1 ianuarie 2023 ea nu va mai funcţiona, în schimb este o decizie de suspendare, guvernul fiind pregătit ca în măsura în care preţurile au o evoluţie care să depăşească puterea de cumpărare să o aplicăm din nou”, a declarat Ciucă.

Decizia Executivului este aceea de a elimina acest ajutor pentru românii de 50 de bani pentru litru de combustibil și se vine cu diminuare a accizelor de la 1 ianuarie anul viitor.

Guvernul a introdus de la 30 iunie 2022 compensarea prețului la carburant.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Siegfried Mureșan, atacat de Sorin Grindeanu înaintea votului: „Va pica cu glorie în Parlament”
Sorin Grindeanu spune că Siegfried Mureșan nu va obține voturile necesare pentru învestirea Guvernului și lansează un pariu politic. Desemnarea lui Siegfried Mureșan pentru funcția de prim-ministru a provocat o reacție dură din partea liderului PSD, Sorin Grindeanu. Premierul desemnat trebuie să formeze un Guvern și să obțină votul de învestitură al Parlamentului, însă în […]
Siegfried Mureșan, atacat de Sorin Grindeanu înaintea votului: „Va pica cu glorie în Parlament”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
19 septembrie 2026
19 septembrie 2026