România se află în topul țărilor poluatoare atunci când vine vorba de gestionarea deșeurilor textile. Din cauza lipsei unei infrastructuri de colectare, sortare și reutilizare sau reciclare, majoritatea hainelor ajung la gunoi. Asta creează probleme uriaşe, pentru că fibrele sintetice aruncate în natură elibereză microplastice periculoase atunci când se descompun. De anul viitor, vom plăti o ecotaxă pentru reciclarea eficientă a acestor produse.
Începând cu anul viitor, colectarea separată de textile va fi obligatorie și în România.
„Știm că trebuie să ne conformăm de acum patru ani și mă aștept ca la 1 ianuarie în toate municipiile, orașele și comunele din România să existe o astfel de infrastructură”, spune Mircea Fechet, ministrul Mediului.
„99% din toate textilele prezente în casele oamenilor ajung să fie aruncate”
Acest fapt va ajuta autoritățile să monitorizeze mai bine ce se va întâmpla cu aceste textile odată ce vor fi colectate.
„Conform ultimului raport al Agenției Europene pentru Mediu, 99% din toate textilele prezente în casele oamenilor ajung să fie aruncate la groapa de gunoi sau incinerate”, transmite Mădălina Corciu, reprezentant Organizația Humana People to People.
În general, românii spun că folosesc aceleaşi hainele în jur de doi ani. Puţini dintre ei le donează pe cele care sunt încă în stare bună. Restul sunt transformate în deşeuri poluante.
„-Depinde de sezon și de obicei după spălare se reiau. Deci port multă vreme o haină, nu este vorba neapărat de o anumită durată de timp, ci dacă se deteriorează, atunci o pun undeva pentru alt scop.”
„-Nu le dau pentru că sunt rele. Le dau, că nu mai am unde să le mai pun sau nu îmi mai vin.”
UE are în plan o serie de măsuri
Uniunea Europeană are însă în plan o serie de măsuri ce vor trebui implementate obligatoriu de fiecare țară membru. Una dintre acestea, ecotaxe pentru materiale textile, va intra în vigoare chiar la 1 ianuarie 2025.
„-E foarte bună ideea. Pe vremuri, când eram eu copil, umbla prin sat o căruță care aduna tot ce este. Le cântărea și primeai un leu, doi, trei, patru, cinci.”
Este mai eficient și mai prietenos cu mediul însă dacă reintroducem în circuit hainele aflate în condiție bună.
„Hainele second-hand reprezintă una din cele mai importante metode de a limita supraconsumul și poluarea mediului. De aceea este important ca aceste ecotaxe să țină cont de importanța reutilizării într-un sistem de economie circulară, adică să nu ducă la creșterea prețurilor pentru hainele second-hand”, mai spune Mădălina Corciu, reprezentant Organizația Humana People to People.
Totuşi, pentru a da hainelor o nouă viață, oamenii au nevoie de un sistem de colectare eficient și la îndemână, ceea ce, deocamdată, în România nu există la nivelul întregii ţări.
Dada mare vrăjeală și dacă plătim acea taxa dispar hainele care nu le mai purtam nu mai ajung in natura asta este o jramabeala exa t cum este și cu impozitul pe masina . Uu plătește 100 lei unu plătește 10.000 lei dar daca plătește 10.000 sau 100 lei avem aer curat ?? Tit poluat este asta e o vrăjeală de 2 lei sa ne ușurați de bani.statu roman dece nu puneți mana sa colectați îmbrăcămintea și încălțămintea sa se doneze la tarile sărace cum ar fi Africa?? Da normal este .ai ușor sa luați bani de la noi cu japca !!!