Prima pagină » Editorial » Hăitașii Uniunii Europene
Hăitașii Uniunii Europene

Hăitașii Uniunii Europene

01 mai 2023, 10:48,
Sorin Rosca Stanescu în Editorial

Hăitași de presă. Hinghereala presei din România, făcută până în prezent de CNA, a fost doar o repetiție generală. Pentru ceea ce se preconizează chiar acum, la nivelul Uniunii Europene. Un comitet european pentru servicii mass-media. Așa se numește. Și invocă drept bază juridică așa-zisul Regulament UE privind libertatea mass-media. Sună frumos, nu? Și arată ca lupul îmbrăcat în blană de oaie.

Pentru prima dată în România, jurnalista Iosefina Pascal a dezvoltat pe larg acest subiect incendiar. În viitor, acest comitet despre care aminteam mai sus va fi un fel de mega-CNA la nivel european, care unește și coordonează toate CNA-urile naționale. Prin intermediul acestora, comitetul de la nivelul UE va monitoriza toate serviciile media existente în statele membre. Nu numai televiziuni și posturi de radio. Ci și tot ceea ce este postat în mediul online, blogării și jurnaliștii independenți. Exact ceea ce-și doreau cu atâta ardoare membrii Consiliului Național al Audovizualului din România. Cei care și-au făcut mâna, hingherind până în prezent posturile de radio și televiziunile de la noi și sancționându-le cu amenzi extraordinar de mari, ultima de acest fel fiind cea de 100.000 de lei dată împotriva României TV.

Aparent, toată această operație la nivel european va avea drept obiectiv combaterea dezinformării și manipulării. Două noțiuni pe care Uniunea Europeană nu a fost până în prezent capabilă să le definească. Iar în absența unei definiții, orice abuz este posibil. Fix ceea ce am văzut că face CNA-ul autohton. Lăsând la o parte faptul că ceea ce astăzi pare a fi o dezinformare sau o manipulare, mâine s-ar putea să se dovedească un adevăr dureros. Când aceeași Iosefina Pascal a dezvăluit pentru prima dată în lume ticălosul contract încheiat de Uniunea Europeană cu industria farma în numele statelor membre și sub pretextul apărării cetățenilor europeni de efectele Covidului, jurnalista a fost acuzată de dezinformare și de manipulare. Și, deși somată din acel moment de mai mulți jurnaliști europeni și de europarlamentari să facă în mod oficial public contractul dezvăluit de Iosefina Pascal, Ursula von der Leyen a refuzat cu îndărătnicie, invocând faptul că are loc o manipulare împotriva ei. Însoțită, firește, de o gravă dezinformare. În scurt timp însă, s-a dovedit faptul că soțul acestei doamne era consultant Pfizer, lua bani de la acest colos farmaceutic, iar încasările erau direct proporționale cu numărul uriaș de vaccinuri pe care statele europene au fost obligate să le achiziționeze. O gaură financiară care numai pe noi ne-a costat peste un miliard de euro.

Exemple de felul celui de mai sus sunt nenumărate. Mă opresc însă aici. Cred că este suficient pentru a înțelege gravitatea acestui ultim demers pus la cale de mai marii Uniuni Europene. Se declanșează o veritabilă urgie generalizată împotriva libertății presei. Vom vedea lucruri mult mai rele decât isprăvile CNA-ului românesc.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Cristian Ghinea, de la USR, anunță marea lovitură! „Ilie Bolojan ar putea prelua REPER, partidul lui Cioloș“
Senatorul Cristian Ghinea, de la USR, anunță marea lovitură. Acesta a vorbit, într-un podcast, despre un posibil scenariu politic pentru alegerile din 2028, în care Ilie Bolojan ar putea deveni figura centrală a unui nou pol electoral. Cristian Ghinea, de la USR, anunță marea lovitură: Ilie Bolojan își ia partid Senatorul Cristian Ghinea, de la […]
Cristian Ghinea, de la USR, anunță marea lovitură! „Ilie Bolojan ar putea prelua REPER, partidul lui Cioloș“

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
11 aprilie 2026
11 aprilie 2026