Hienele sunt un grup de mamifere, aparținând familiei Hyaenidae, din ordinul Carnivora.
Animalele sunt originare din Africa, iar la momentul actual există patru specii de hiene. Speciile acestor prădători includ hiena dungată, hiena brună, hiena pătată și lupul de pământ. Hienele au un simbolism aparte în funcție de contextul cultural și mitologic. De multe ori aceste animale sunt asociate cu conotații negative, însă acestea au și unele aspecte pozitive.
Hienele și viața în sălbăticie
Așa cum am mai spus, hienele se împart în patru categorii, iar aici vorbim despre hiena dungată, hiena brună, hiena pătată și lupul de pământ. Fiecare dintre aceste animale au cât un stil diferit de trai și vânătoare, unele fiind mai niște prădătoare desăvârșite, iar altele fiind opusul.
Hienele dungate vânează în general pe timpul nopții, dar mai degrabă consumă hrană găsită sau furată, tocmai de aceea această categorie este considerată a fi una foarte vicleană. Hienele dungate atacă în haită pentru a fura prada de la alte animale, precum leii, și pot mânca puii altor specii.
Când vorbim de hienele brune, acestea vânează tot noaptea, însă preferă să mănânce hoituri. Deoarece preferă să mănânce mortăciuni, în schimbul cărnii proaspete, ele pot fi considerate a fi destul de leneșe. Hienele brune sunt foarte puțin active comparativ cu alte specii.
Speciile de hiene pătate vânează în haită, în special pe timpul nopții, iar chiar dacă folosesc strategii de colaborare pentru a copleși prada, animalele sunt destul de nepricepute când vine vorba de vânătoare. De multe ori nu reușesc să prindă prada, ajungând să mănânce resturile altor animale. Cu toate acestea, este de apreciat faptul că dungatele stabilesc o strategie pentru a obține hrană, ceea ce le face destul de compatibile în grup.
Lupul de pământ este o specie înrudită cu hienele, iar acesta pe lângă faptul că vânează, modul lor de a se apăra în fața primejdiilor nu se rezumă doar la fugă. Lupii de pământ se protejează folosindu-și secrețiile urât mirositoare, pe care le aruncă spre fața adversarului.
Ce semnifică fiecare hienă în parte
Hienele au fost adesea asociate cu viclenia și înșelăciunea. În folclorul african, hiena este descrisă ca un înșelător perfid. Motivul pentru care au fost asociate cu viclenia și înșelăciunea, constă în faptul că au obiceiul de a fura prada altor animale, fiind considerate niște animale egoiste.
În cultura occidentală, hienele sunt descrise ca fiind niște animale lacome și lașe. Această imagine a fost creată în urmă unor reprezentării ale culturii populare. Hiena este văzută a fi o creatură lașă, deoarece de multe ori când sunt atacate, ele preferă să fugă.
Cu toate că sunt văzute destul de rău, se pare că nu toate hienele au o reputație pătată. Chiar dacă au primit numele de hiene pătate din cauza petelor pe care le au pe blană, această specie a fost asociată cu inteligența și puterea feminină. Hienele pătate au o structură socială dominată de femele, iar din acest motiv ele au devenit un simbol al puterii feminine.
Hienele sunt considerate a fi unele dintre cele mai viclene animale, însă unele specii sunt asociate cu inteligența și puterea feminină.