Prima pagină » Local » Hoteluri de trei stele pentru medicii care se află în luptă cu pandemia
Hoteluri de trei stele pentru medicii care se află în luptă cu pandemia

Hoteluri de trei stele pentru medicii care se află în luptă cu pandemia

25 apr. 2020, 04:00,
Vlad Rotaru în Local

Consiliul Județean Iași a stabilit toate detaliile legate de cazarea cadrelor medicale în hotelurile din oraș în perioada stării de urgență

Autoritățile județene vor discuta în cursul săptămânii viitoare mai multe proiecte de hotărâre în ședința ordinară a instituției. Pe ordinea de zi va figura, printre altele, și un proiect ce ține de cazarea a circa două sute de cadre medicale de la spitalele subordonate instituției în unele unități hoteliere. Totul este legat de starea de urgență provocată de pandemia de COVID-19, cadrele medicale având posibilitatea de a înnopta în unități hoteliere pentru a nu-și infecta membrii familiei. Proiectul a fost avizat de plenul CJ pentru 1,6 milioane lei, iar de această dată va fi completat.

„Se aprobă achiziționarea unor servicii hoteliere, catalogate la regim de 3 (trei) stele, constând în servicii de cazare la hotel destinate repausului între ture sau gărzi, respectiv personal medico-sanitar confirmat COVID-19 care nu necesită internarea sau personal medico-sanitar care interacționează cu pacienți. Este vorba de cadrele medicale care optează pentru o formă de cazare în afara domiciliului după programul de lucru, pentru un număr de până la 200 de persoane, din unitățile sanitare din subordinea Consiliului Județean Iași, în vederea prevenirii răspândirii virusului COVID-19, pe perioada stării de urgență”, se arată în proiectul de hotărâre.

Cum se împart banii?

Proiectul prevede alocarea a 300 lei pe zi pentru fiecare persoană, din care un maxim de 230 lei pe zi pentru cazare și 70 lei pe zi pentru masă. În calcul au fost luate 26 de zile.

„Vor fi acordate 3 mese pe zi, servite în cameră, cu utilizarea tacâmurilor și a veselei de unică folosință. Apă – între 2 și 4 Iitri/zi/persoană, cu utilizarea paharelor de unică folosință, și îmbrăcăminte corespunzătoare – câte două pijamale și două perechi de papuci de unică folosință pentru toată perioada de carantinare. Achiziționarea serviciilor mai sus menționate se va face cu respectarea prevederilor legislației specifice achizițiilor publice, aplicabile în această situație. Valoarea maximă a cazării este 230 lei/zi/persoană. Valoarea maximă a cheltuielilor cu masa, apa și îmbrăcămintea este 70 lei pe zi de persoană”, se mai arată în proiectul de hotărâre.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Mărturii emoționante despre ultimele clipe ale lui Radu Mărginean. Prietenul care l-a îmbrățișat înainte de tragedie: „Au fost cele mai șocante momente”
Moartea fostului fotbalist Radu Mărginean, la doar 43 de ani, continuă să provoace emoție. Un apropiat al acestuia a povestit cum s-au desfășurat ultimele momente înainte ca sportivul să fie găsit în stop cardio-respirator. Dispariția prematură a fostului fotbalist Radu Mărginean a lăsat un gol profund în rândul familiei, prietenilor și celor care l-au cunoscut […]
Mărturii emoționante despre ultimele clipe ale lui Radu Mărginean. Prietenul care l-a îmbrățișat înainte de tragedie: „Au fost cele mai șocante momente”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
06 iulie 2026
06 iulie 2026