Prima pagină » National » Iadul s-a dezlănțuit pe drumuri! Două accidente cumplite, unul după altul!
Iadul s-a dezlănțuit pe drumuri! Două accidente cumplite, unul după altul!

Iadul s-a dezlănțuit pe drumuri! Două accidente cumplite, unul după altul!

24 iul. 2025, 20:00,
Redacția BZI în National

Tragedie greu de imaginat la o fermă din localitatea Săhăteni, județul Buzău. Doi bărbați și-au pierdut viața în condiții șocante, într-un buncăr folosit pentru depozitarea cerealelor. Unul dintre ei a coborât în interior pentru a preleva o probă și… nu a mai ieșit. Într-un gest disperat, colegul său – nimeni altul decât fostul viceprimar al comunei – a sărit în ajutor, dar a sfârșit în același mod tragic.

Doi morți într-un accident halucinant

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, citate de News.ro, „primul dintre cei doi bărbaţi a mers să ia o probă de cereale dintr-un buncăr folosit pentru depozitarea acestora şi nu a mai ieşit”.

Fostul viceprimar, aflat în apropiere, a observat că ceva e în neregulă și a coborât la rândul lui, sperând să-și salveze colegul. Din păcate, a fost ultima lui decizie.

Alerta s-a dat rapid la 112, iar pompierii din Mizil, fiind cei mai apropiați, au intervenit. Din păcate, salvatorii nu au mai putut face nimic pentru cei doi – ambii bărbați au fost declarați decedați la fața locului.

Exercițiu militar transformat în accident în lanț

Scene uluitoare în Germania, unde un simplu antrenament militar s-a transformat într-un accident în lanț cu mai mulți soldați răniți! Cauza? Doi bicicliști au apărut brusc pe un drum forestier, forțând șoferul primului vehicul dintr-un convoi militar să frâneze violent.

Totul s-a petrecut pe Grieserweg, o rută montană din apropierea localității Klais, într-o zonă frecventată de turiști, dar aflată și sub regim de securitate militară. Convoiul Bundeswehr, format din trei camioane militare, cobora într-o zonă cu vizibilitate redusă.

La un moment dat, cei doi bicicliști – un bărbat de 54 de ani și un tânăr de 18 ani – au apărut în fața convoiului. Pentru a evita o coliziune, șoferul primului vehicul a frânat brusc. Doar că reacția celor din spate a venit prea târziu.

A urmat un efect de domino: al doilea vehicul a intrat în primul, iar al treilea s-a izbit violent de celelalte două. Mai mulți soldați cu vârste între 18 și 37 de ani au fost răniți, iar unul dintre ei a rămas încarcerat.

Soldat blocat în cabină, eliberat cu echipamente speciale

Impactul cel mai grav s-a produs asupra ultimului camion, unde cabina s-a deformat atât de tare, încât șoferul a rămas blocat. Pompierii au fost nevoiți să intervină cu echipamente speciale pentru a-l scoate. Din cauza riscului de răni interne, soldatul a fost transportat de urgență cu elicopterul la spitalul din Murnau.

Unul dintre camioane a fost avariat serios și a necesitat tractare. Din fericire, cei doi bicicliști au scăpat nevătămați, dar prezența lor în zonă ridică mari semne de întrebare.

Parchetul german a deschis o anchetă pentru a stabili dacă bicicliștii aveau dreptul să circule în acea zonă. Potrivit autorităților, „nu se poate exclude posibilitatea ca zona să fi fost inaccesibilă publicului”.

Totodată, Bundeswehr a declanșat o investigație internă, iar potrivit unor surse citate de publicația Tagblatt, zona a fost trecută în 2021 din statut de poligon militar în „zonă de securitate militară”, ceea ce implică reguli mult mai stricte pentru civili.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
13 decembrie 2025
13 decembrie 2025