Iarna grea a aviculturii românești: Factorii care amenință să blocheze cel mai performant sector agricol

Urmărește BZI pe Google

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Avicultura românească se află în fața celei mai dificile ierni din ultimii ani, un sezon rece care se anunță nu doar din punct de vedere meteorologic, ci și economic, cu potențialul real de a ”îngheța” afacerile din acest sector. Dacă până în prezent avicultura reprezenta singurul sector din agricultura și zootehnia românească capabil să acopere pe deplin consumul intern și să aducă, în același timp, valută în țară prin exporturi competitive, situația actuală ne plasează pe o pantă descendentă periculoasă. Întrebarea esențială pe care și-o pun toți experții și fermierii nu mai este dacă vom coborî această pantă, ci cât de abruptă va fi căderea.

Dacă în perioadele anterioare principalele discuții și crize vizau prețul motorinei, astăzi spectrul economic este dominat de costurile explozive la gazul metan, energie electrică, șrotul de soia și grâu. Acestea sunt doar câteva dintre elementele critice care compun costul de producție, iar creșterile înregistrate pun o presiune uriașă pe umerii fermierilor.

Pentru a înțelege gravitatea situației, este necesar să analizăm în detaliu fiecare factor în parte și impactul direct pe care îl are asupra fluxului tehnologic din ferme.

Explozia costurilor energetice: Gazul metan și curentul electric

Unul dintre cei mai agresivi factori de cost în creșterea păsărilor, în special în sezonul rece, îl reprezintă utilitățile. Să luăm exemplul concret al gazului metan, o resursă vitală pentru fermele de Broiler și pentru stațiile de incubație. La începutul anului, un fermier achiziționa gazul metan la un preț de aproximativ 160 de lei pe megawatt (preț care nu includea transportul și alte taxe conexe). Deja în luna iulie, același preț a urcat la 284 de lei pe megawatt, iar perspectivele pentru viitorul apropiat sunt sumbre, noile contracte ajungând la un nivel de 440 de lei pe megawatt. Vorbim, așadar, despre o creștere alarmantă, de atenție, de 175%.

Pentru cei care nu sunt familiarizați cu specificul tehnologic al aviculturii, căldura nu este un lux, ci o necesitate biologică absolută. În primele etape de viață, mai exact de la ecloziune și până la vârsta de aproximativ trei săptămâni, puiul de găină nu și-a dezvoltat încă un mecanism propriu de termoreglare. Prin urmare, fermierul este obligat să asigure un confort termic strict: se începe cu o temperatură ambientală de 32-34 de grade Celsius în ziua zero, coborând treptat până la 25-28 de grade Celsius la vârsta de trei săptămâni. Dacă suprapunem această curbă biologică strictă cu o iarnă friguroasă și cu prețurile amintite la gazul metan, consumurile energetice vor atinge cote astronomice. Aceasta se traduce printr-un preț de producție mult mai mare și, implicit, printr-un preț inevitabil mai mare la raft pentru consumatorul final.

Situația nu este mai roz nici în ceea ce privește energia electrică. De la un preț de 619 lei pe megawatt (fără transport și taxe) înregistrat în luna ianuarie, pentru următoarea perioadă contractată prețul a urcat la aproximativ 900 de lei pe megawatt, ceea ce reprezintă o majorare substanțială de 45%. Iluminatul, ventilația forțată, funcționarea liniilor de furajare și a adăpătorilor automatizate depind în totalitate de o energie electrică al cărei cost a devenit o povară greu de suportat pentru fluxul financiar al fermelor.

Materia primă furajeră: Scumpirile care destabilizează rețetele de nutrețuri

Pe lângă utilități, hrana păsărilor reprezintă cel mai important pilon financiar, acoperind peste 60-70% din costul total al unei serii de producție. Două dintre cele mai importate ingrediente din rețetele de furajare – șrotul de soia și grâul – au suferit majorări majore de preț.

Șrotul de soia, principalul furnizor de proteină vegetală esențială pentru dezvoltarea rapidă a maselor musculare la tineretul avicol, a crescut de la 380 de dolari pe tonă la 580 de dolari pe tonă. Aici înregistrăm o scumpire de 34%, o cifră care dezechilibrează complet bugetele fermierilor, în condițiile în care soia este o materie primă cotată internațional, extrem de sensibilă la fluctuațiile geopolitice și valutare.

În același timp, grâul, o altă componentă majoră în structura nutrețurilor combinate, a urcat de la 800 de lei pe tonă la 1.200 de lei pe tonă, bifând o creștere de 50%. Toate aceste scumpiri cumulate la furaje și utilități transformă fiecare kilogram de carne de pasăre produs în România într-un produs din ce în ce mai scump de realizat.

Scăderea puterii de cumpărare și perspectiva sumbră a pieței

Toate aceste costuri de producție în spirală ascendentă se reflectă în mod inevitabil în prețul final al produsului la raft. Cu toate acestea, piața se confruntă cu o altă mare problemă: cererea internă este în cădere liberă.

În prezent, datele arată că consumul populației a scăzut cu peste 6%. În paralel, inflația continuă să crească, erodând puterea de cumpărare a cetățenilor. Confruntat cu bugete familiale tot mai restrânse, consumatorul român va fi nevoit să cumpere mai puțin, să se orienteze spre alternative mai ieftine sau să taie din produsele considerate de bază, dar care au devenit scumpe.

În acest context economic extrem de complicat, industria avicolă din România se află la o răscruce dramatică:

• În cel mai bun caz, sectorul va ”îngheța” la nivelul actual de producție, stagnând și blocând orice plan de dezvoltare sau retehnologizare.
• În cel mai rău scenariu, vorbim despre închideri masive de capacități de producție, falimente în rândul micilor și marilor fermieri și o dependență tot mai mare a României de importurile din Uniunea Europeană, pierzându-se astfel independența alimentară pe care avicultura a reușit cu greu să o mențină până acum.

Autoritățile și decidenții economici trebuie să înțeleagă că avicultura nu este doar o ramură oarecare a agriculturii, ci un pilon strategic de securitate alimentară națională. Fără măsuri rapide de sprijin, fără scheme de ajutor de stat direcționate eficient către acoperirea costurilor energetice din perioadele reci și fără o protejare reală a producătorului autohton, riscăm să asistăm la colapsul unuia dintre puținele sectoare economice care încă mai aduceau plusvaloare României.