Prima pagină » Eveniment-Social » Iașul marchează 30 de ani de la Revoluția română
Iașul marchează 30 de ani de la Revoluția română

Iașul marchează 30 de ani de la Revoluția română

19 dec. 2019, 14:58,
în Eveniment-Social

România va marca în acest decembrie 30 de ani de la Revoluţie, moment de cumpănă pentru neamul nostru îndelung supus dictaturii comuniste. Preţul pentru câştigarea libertăţii şi democraţiei a fost plătit cu sânge de către românii care au ieşit în stradă, printre aceştia aflându-se şi ieşeni curajoşi.

Pentru a cinsti memoria celor ucişi pe baricadele Revoluţiei, dar şi a exprima recunoştinţă revoluţionarilor care au supravieţuit acelor zile, sâmbătă, 21 decembrie 2019, de la ora 12.00, în Sala „Vasile Pogor” a Palatului Roznovanu va fi organizată o Şedinţă solemnă a Consiliului Local Municipal, eveniment care va avea loc în prezenţa revoluţionarilor ieşeni care s-au opus regimului comunist totalitar în zilele de 14 şi 22 decembrie 1989. Cu această ocazie primarul MIhai Chirica va face publică o Proclamaţie special dedicată marcării a 30 de ani de la Revoluţia Română.

De asemenea, duminică, 22 decembrie 2019, de la ora 9.00, în Catedrala Mitropolitană, Înaltpreasfinţia Sa Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va oficia Sfânta Liturghie, în cadrul căreia se vor rosti rugăciuni întru pomenirea eroilor Revoluţiei. După aceasta, se va merge în procesiune către Troița din Piața Palatului Culturii, unde, începând cu ora 12.00, vor avea loc manifestările dedicate Revoluției Române din 1989.

 

 

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară
Acciza la motorină va fi redusă cu 20% în perioada 16-31 august 2026. Ministerul Finanțelor anunță o intervenție temporară și reevaluări la fiecare două săptămâni. Ministerul Finanțelor a anunțat reducerea temporară a accizei la motorină cu 20%, măsură care se aplică în perioada 16-31 august 2026. Decizia vine după creșterea semnificativă a cotațiilor internaționale pentru […]
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
20 august 2026
20 august 2026