Prima pagină » Culinar » Iată care sunt cele mai bune ciorbe românești tradiționale

Iată care sunt cele mai bune ciorbe românești tradiționale

20 mai 2022, 12:25,
în Culinar

Printre cele mai bune ciorbe românești se numără cea de văcuță și cea de fasole. Acestea sunt preparate tradiționale delicioase ce vor încânta pe toată lumea. Rețetele sunt foarte ușor de preparat și pot fi consumate reci sau calde, după preferința oricui.

Ciorbele pot fi servite alături de smântână sau ardei iuți. Totodată, cea de văcuță poate fi mâncată și cu crutoane.

Cele mai bune ciorbe românești – Cum se prepară ciorba de văcuță

Ciorba de văcuță este una dintre preparatele românești tradiționale. Aceasta se prepară în aproximativ două ore. Veți avea nevoie de 700 grame de pulpă de vită tăiată cubulețe, doi morcovi, o rădăcină de pătrunjel, un ardei gras roșu, 100 mililitri de suc de roșii, 100 grame bob proaspăt și 200 mililitri de borș. Primul pas pentru prepararea rețetei este să umpleți o oală cu 4 litri de apă rece în care veți adăuga două lingurițe de sare și carnea de vită. Se lasă la fiert la foc mediu timp de o oră jumătate. Pe parcurs, va trebui să verificați carnea și să eliminați spuma ce va fi formată la suprafață. 

Când observați că bucățelele de carne pot fi străpunse cu o furculiță, atunci veți pune o ceapa tocată mărunt, morcovii, două felii de țelină și o rădăcină de păstârnac tăiată în cubulețe mici. Se va acoperi oala parțial cu un capac și se va reduce focul. După 15 minute se vor adăuga cartofii și ardeii, apoi se mai lasă la fiert timp de 10 minute. Ulterior, se va pune sucul de roșii, borșul și bobul curățat de păstaie. Acesta poate fi înlocuit cu mazăre sau fasole verde. Se mai lasă la fiert încă 10 minute, apoi se stinge focul. La final, pentru un plus de aromă se pun două linguri de leuștean și pătrunjel proaspăt, apoi se acoperă oala cu un capac. Ciorba se poate servi cu smântână și ardei iuți.

Supă cremă de fasole în coșulețe de pâine

O altă ciorbă la fel de gustoasă este și cea cremă de fasole. Pentru prepararea ciorbei veți avea nevoie de jumătate de kilogram de fasole albă, 100 grame de morcovi, o ceapă, un cățel de usturoi, 200 grame de cartofi roșii, o linguriță de sare și două linguri de ulei de măsline. Într-o oală se va pune uleiul de măsline, iar când va fi încins se vor adăuga ceapa și usturoiul tocate mărunt, iar morcovul va fi tăiat rondele. După aproximativ un minut se va turna un litru de apă, cartofii tăiați cubulețe și fasolea. Pentru aromă se adăugă o crenguță de rozmarin, două frunze de salvie și o jumătate de linguriță de cimbru. Se lasă totul la fiert timp de 20 minute, apoi se scot legumele, ce vor fi pisate până ce sa obține un piure fin, și crenguța de rozmarin.  Ulterior, se va adăuga peste piure supă până ce se va obține consistența dorită. Se lasă la fiert încă 10 minute împreună cu sarea și 30 de grame de unt, apoi se va lăsa ciorba să se răcească. 

Pentru prepararea coșulețelor de pâine, veți avea nevoie de 300 grame de făină, o lingură de ulei de măsline, 150 mililitri de apă călduță, trei grame de drojdie, o linguriță de sare, o jumătate de linguriță de zahăr și o lingură de rozmarin tocat. Într-un bol se va pune făina împreună cu drojdia și zahărul, apoi se amestecă. Se adaugă uleiul și apa și se frământă până ce aluatul va căpăta consistență. Se pune sarea și rozmarinul și se mai continuă cu frământatul până ce se obține o compoziție elastică și omogenă. Se va lăsa la dospit timp de jumătate de oră, apoi aluatul se va întinde pe masa presărată în prealabil cu făină. Acesta va fi decupat cu ajutorul unei forme rotunde și se va pune într-o tavă pentru muffins, unsă cu ulei de măsline. Aluatul va fi lăsat în tavă timp de 20 minute, apoi se va coace pentru 15 minute în cuptorul preîncălzit la 200 de grade. Coșulețele vor fi scoase din formă și vor fi lăsate la răcit pe un grătar. Când sunt complet reci, se va servi ciorba de fasole în coșulețele de pâine.

Dacă v-ați întrebat care sunt cele mai bune ciorbe românești, acum aveți răspunsul. Cele două rețete sunt printre cele mai delicioase și aromate preparate tradiționale. Alte rețete de mâncare românească gustoase sunt și varza călită cu carne și chifteluțele marinate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`