Legea care prevede că niciun şofer băut, drogat sau fără permis, care produce accidente mortale să nu mai scape de executarea pedepsei cu închisoarea, a fost adoptată.
Printre principalele cauze generatoare de accidente rutiere pe raza județului Iași se numără consumul de alcool și/sau de substanțe stupefiante, precum și conducerea unui autovehicul fără a deține permis de conducere. Indiferent de cauzele generatoare, urmările accidentelor rutiere pot fi grave, de la vătămări corporale la pierderi de vieți omenești.
Conducătorii auto aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor stupefiante își supraevaluează aptitudinile, iar reacțiile la stimuli sunt fie întârziate, fie inexistente, rezultatul fiind încălcări ale regulilor de circulație, care pot avea urmări dintre cele mai grave.
În acest context, precum și în contextul creșterii numărului de accidente provocate de conducători auto care nu dețin permis de conducere, s-a constatat necesitatea implementării unor demersuri legislative care să modifice reglementările în vigoare.
Astfel, în data de 10 iulie 2023, a fost publicată în Monitorul Oficial, Legea nr. 213/2023, cunoscută și cu denumirea de Legea Anastasia (intitulată astfel în memoria unei fetițe accidentată mortal de către un șofer care nu deținea permis de conducere).
Acestă lege, vine în completarea art. 91 din Legea nr. 286/ 2009 privind Codul Penal și prevede la art. unic un nou aliniat : “3 indice 1- nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul infracțiunilor prevăzute la art.192, alin. 2 și 3, dacă acestea au fost săvârșite în condițiile art. 335 sau art. 336”.
Toți participanții la traficul rutier, indiferent de calitatea acestora, au obligația legală de a adopta o conduită preventivă, care să ducă la evitarea producerii accidentelor, a pagubelor materiale și a pierderilor de vieți omenești.
Polițiștii rutieri le recomandă conducătorilor auto
Să nu consume băuturi alcoolice dacă urmează să se urce la volan
Să nu se urce la volan dacă în seara precedentă au consumat băuturi alcoolice până târziu. Efectele consumului de alcool persistă în organism, peste limitele legale, chiar și în dimineața următoare
Să evite să se urce în autovehiculul al cărui conducător auto a consumat băuturi alcoolice.
Să nu se urce la volan dacă nu dețin permis de conducere.
Viața are prioritate! Fiți responsabili!
Nu e problema de legi, legi avea slavă Domnului. Aplicarea lor e problema. Se aplică diferit la nord față de ‘speciali’. Asta e principala problemă…
Ca și folosirea telefonului mobil în timpul conducerii autovehiculelor….