Agenţia pentru Monitorizarea şi Evaluarea Intreprindelor Publice (AMEPIP) este o agenţie responsabilă de verificarea companiilor de stat. Guvernul a înfiinţat-o în anul în care se presupunea că vor fi restricţii bugetare.
Pe lângă organigrama agenţiei a fost modificată şi salarizarea conducerii, cu 10.000 lei.
Ce salarii primesc angajaţii AMEPIP
Agenţia pentru Monitorizarea şi Evaluarea Intreprindelor Publice are 95 de angajaţi, printre care un preşedinte, doi vicepreşedinţi şi un secretar general. Salarizarea este făcută „la nivelul maxim al drepturilor salariale prevăzut pentru funcţiile publice din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, majorat cu 50%”.
Când vine vorba despre remuneraţii, angajaţii AMEPIP câştiga enorm de mult. Salariul maxim brut al unui secretar de stat este de 26.400, iar al unui subsecretar este 23.100 de lei, potrivit Europa Liberă.
Președintele are un salariu brut lunar de 38.115 lei, iar vicepreședintele de 34.650 de lei.
Vă aducem aminte că salariul minim pe economie al unui angajat în România, în ianuarie 2024, este de 3.300 de lei, iar coeficientul pentru un secretar de stat este opt. Asta înseamnă că salariul brut al președintelui agenției era de 26.400 lei. Utilizând același algoritm, salariul brut lunar al unui vicepreședinte era de 23.100 lei.
Președintele și vicepreședintele aveau funcțiile asimilate celor de demnitar doar din punct de vedere al salarizării. Și a fost nevoie de o clarificare a situației cerută de Comisia Europeană.
„În urma modificărilor legislative […] nu a avut loc o schimbare a statutului conducerii AMEPIP, ci o clarificare a acestuia, prin eliminarea oricărei asimilări a funcțiilor de președinte și vicepreședinte al AMEPIP, cu funcțiile de demnitate publică”, scrie în răspunsul AMEPIP pentru Europa Liberă.
Președintele pentru o perioadă de patru ani al Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Întreprinderilor Publice (AMEPIP) va fi Mihai Precup. Vicepreședinte este Victor Moraru, fost primar al orașului Amară din județul Ialomița, între anii 2000-2016, după care a ocupat un mandat de președinte al Consiliului Județean Ialomița. A absolvit facultatea la 35 de ani.
Cel de-al doilea vicepreședinte este Ciprian Hodja. El a fost consilier de stat în Cancelaria prim-ministrului din mai 2021 – în timpul guvernării lui Florin Cîțu – până în iunie 2023, când Marcel Ciolacu (PSD) a preluat funcția de premier de la Nicolae Ciucă (PNL).
??????!!!!!! Au salarii ca in America desi suntem in Romania! 38.000 lei salariu in Romania???? Astia- s coruptii si imputitii Romaniei ,clica psd- pnl care vand companiile de stat dupa ce intentionat le falimenteaza si trag cateva milioanv de euro fiecare la buzunar dupa falimentarea companiilor de stat. Mare ,mare mizerie in tara asta ! La puscarie tradatorilor corupti!
Cu ce se ocupa aceasta sugativa de bani? Cre este scopul existentei ei, in afara de a-i mai plati gras pe unii care sa se faca ca fac? Nenorocite slugi!