Prima pagină » Titlurile zilei » Iată cine ar vrea să conducă cea mai mare universitate din Iași! Fața ascunsă a lui Adrian Muraru: ziua predă studenților și noaptea se opune dezvoltării orașului
Iată cine ar vrea să conducă cea mai mare universitate din Iași! Fața ascunsă a lui Adrian Muraru: ziua predă studenților și noaptea se opune dezvoltării orașului

Iată cine ar vrea să conducă cea mai mare universitate din Iași! Fața ascunsă a lui Adrian Muraru: ziua predă studenților și noaptea se opune dezvoltării orașului

10 mart. 2020, 04:00,
Vlad Alexa în Titlurile zilei

Un candidat pentru funcția de rector al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași ascunde o față mai puțin cunoscută în mediul academic. Profesorul Adrian Muraru este un adevărat procesoman care contestă vehement în instanță dezvoltarea unor proiecte imobiliare de amploare. Acesta a pierdut recent un proces de care se lega de aproape doi ani și prin care a încercat să blocheze construirea unui imobil în zona Toma Cozma din apropierea Universității. Profesorul de filosofie s-a făcut de râs în repetate rânduri când a făcut lobby printre ieșeni și a încercat să-i convingă pe aceștia să lupte împotriva dezvoltatorilor imobiliari din Iași

Unul dintre candidații pentru funcția de rector al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași trăiește parcă o viață dublă. Doctorul în filosofie Adrian Muraru a devenit cunoscut în mediul ieșean mai ales pentru procesele în care este implicat în instanță și mai puțin în activitățile sale din mediul universitar-academic. De exemplu, recent, magistrații au respins acțiunile prin care Adrian Muraru a încercat să anuleze demararea unui proiect imobiliar. Concret, pe data de 4 martie, magistrații de la Curtea de Apel Iași au respins ca neîntemeiate acțiunile făcute de Adrian Muraru pentru anularea unui proiect de hotărâre local care prevede ridicarea unui imobil în zona Toma Cozma din municipiul Iași.

Procesul a ajuns la Curtea de Apel după ce primele instanțe au dat câștig de cauză SC Great Lake Construction și SC Next Capital Investment, dezvoltatorii proiectului respectiv.
Primul proces a fost intentat încă din anul 2017, atunci când, mai multe persoane au făcut o reclamație împotriva demarării proiectului, după lobby-ul făcut de Adrian Muraru, care nici măcar nu locuia în zonă, ci la 3 blocuri distanță de proiect.

Toate reclamațiile au fost demontate pe parcurs

Toate reclamațiile au fost demontate pe parcurs, însă profesorul universitar Adrian Muraru a insistat cu procesele și a cerut anularea HCL-ului care prevedea demararea construcției pe motiv că nu ar fi fost făcută o informare publică referitoare la proiect. Nimic mai fals însă. Avocații dezvoltatorilor au demonstrat în instanță cu acte în regulă faptul că informarea publică a fost făcută conform legii. Mai mult de atât, informarea publică a fost chiar prelungită pentru o perioadă îndelungată din cauza sesizărilor și a reclamațiilor, care s-au dovedit a fi neîntemeiate în cele din urmă.

Procese peste procese împotriva proiectelor imobiliare

Deși inițial erau mai mulți contestatari ai proiectului, majoritatea s-au lămurit că nu este nimic ilegal la mijloc. Adrian Muraru a insistat însă aproape doi ani în instanță, susținând că nu a fost făcută o informare publică, deși aceasta a fost realizată în realitate. De menționat și faptul că Adrian Muraru a fost prezent la toate termenele din proces.
Aceasta este rețeta prin care Adrian Muraru amenința dezvoltatorii imobiliari cu procese, prin care erau blocate proiectele. Probabil că dacă ar fi primit și el 1-2 apartamente în fiecare bloc nou-construit, ar fi devenit peste noapte cel mai mare susținător al proiectului.

Refuză să ofere detalii

Întrebat de ce a insistat atât de mult într-un proces care părea pierdut de la bun început, profesorul universitar a refuzat să dea detalii și a cerut întrebările printr-un mesaj electronic. „Să vă spun ceva, dacă doriți să îmi puneți orice întrebare, vă rog să-mi trimiteți un mesaj electronic la adresa muraru@uaic.ro. Vă mulțumesc!”, a spus sec Adrian Muraru.
Conf. univ. dr. Adrian Muraru din cadrul Facultății de Filosofie și de Științe Social-Politice este unul dintre candidații pentru funcția de rector al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Acesta, alături de comisarul Daniel Mateiu, au pus bețe în roate chiar și unei autorizații de demolare cu totul legală. Autorizația viza demolarea unor cocioabe dărăpănate și anexe improvizate din strada Toma Cozma 7b, care nu mai erau locuite și care erau deja în proprietate privată.
În ultima zi pentru depunerea candidaturilor oficiale la rectorarul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Adrian Muraru și-a depus dosarul. Este omul care, de fiecare dată, nu a făcut decât un exercițiu de imagine în a candida la prestigioasa instituție. În 2016, acesta a mai candidat o dată pentru aceeași funcție, făcându-se de râs pentru că nu a luat decât 37 de voturi, dintr-un total de 708 sufragii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`