Un tânăr motociclist și-a pierdut viața în mod tragic miercuri seara, în ajunul Crăciunului, în județul Iași.
Tragedia a avut loc în localitatea Mădârjac, unde tânărul, aflat pe motocicletă, a încercat să depășească un autoturism. În urma manevrei, acesta a pierdut controlul vehiculului, a părăsit partea carosabilă și a ieșit în decor, izbindu-se violent de un copac. Impactul i-a fost fatal.
„La data de 24 decembrie a.c., în jurul orei 13.50, poliția a fost sesizată prin apel 112 cu privire la faptul că pe DJ 282D, în afara localității Popești a avut loc un accident rutier cu victime omenești.
La fața locului polițiștii au stabilit că un bărbat de 31 de ani, din comuna Sinești, jud. Iași, în timp ce conducea un motociclu pe DJ 282D, dinspre localitatea Mădârjac către Popești, ar fi părăsit partea carosabilă și s-ar fi lovit de un stâlp de pe marginea drumului.
Echipajul medical sosit la fața locului a constatat decesul motociclistului.
În urma verificărilor a rezultat că motociclistul nu deținea categoria de permis necesară conducerii motociclului, iar vehiculul nu era înmatriculat.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”, transmite IPJ Iași.
Ce țăran prost… Cum a ajuns până la vârsta asta, e un mister…
După cum am zis mai devreme !, un pui de cioban cu vreo 8 clase , fără nici un echipament de protecție , fără școală și carnet pentru motor , cu un cazan de motocicletă neînmatriculată pe undeva !, karma is a bitch
Politia nu isi face treaba!!!
Sunt multi ca ei! Copii de 14 ani au motocrosuri… ce sa mai…