Sport

Iată primele concluzii ale antrenorului Mircea Rednic, după cantonamentul din Antalya! „Mai este mult de muncă”!

Publicat: 25 ian. 2020

Poli Iași a încheiat ieri stagiul de pregătire din Antalya. După 12 zile petrecute în Lara, interval în care au disputat și trei meciuri amicale, ieșenii au revenit vineri seară acasă, iar de luni vor intra în febra pregătirilor pentru meciul cu Viitorul, primul oficial din acest an. La final de stagiu, antrenorul Mircea Rednic a tras primele concluzii din Antalya.

„Am avut condiții foarte bune în Antalya. Față de anul trecut, când nu am putut face multe antrenamente din cauza ploii, aici am avut toate condițiile. A fost un stagiu bun de pregătire, mai ales pentru mine, pentru că sunt de două săptămâni la Iași, perioadă în care încercăm să ne cunoaștem, încerc să imprim felul meu de a gândi, jocul pe care mi-l doresc. Au fost jucători care au plecat, care au venit, iar din ce am văzut aici au venit jucători care pot ajuta echipa.

Mai e mult de muncă, echipa încă nu e omogenă, am schimbat la fiecare meci. Vreau să le ofer minute de joc, toată lumea să joace, să-i așez pe posturile pe care dau randamentul cel mai bun. Mă bucur că am încheiat cu victorie, am avut și ocazii, echipa s-a mișcat bine și îi felicit pe băieți. Le mulțumesc pentru modul cum au reacționat, pentru că nu a fost ușor, cu două antrenamente pe zi, cu jocuri, dar am terminat cu bine, sper să nu am accidentați”, a declarat Mircea Rednic pentru site-ul clubului ieșean.

Echipa nu este încă omogenă

Tehnicianul a admis că mai sunt multe aspecte de îmbunătățit și a făcut un apel la suporteri să vină într-un număr cât mai mare la primul meci oficial al anului, cu Viitorul.

„Mai trebuie multe de făcut, dar pas cu pas. Trebuie să am și eu răbdare cu ei. Toată lumea știe că sunt foarte exigent, cer în primul rând disciplină, respect, să fie mult mai ambițioși decât au fost până acum, să-și dorească mult mai mult, pentru că avem condiții acasă. Terenul de joc este foarte bun, avem teren de antrenament, un teren sintetic. Domnul primar a făcut sacrificii și s-a ținut de toate promisiunile. Acum mai rămâne ca noi, echipa , să răspundem prezent.

Fac un apel la suporteri să vină la stadion. A venit un antrenor nou, sunt jucători noi, plus că jucăm cu o echipă bună luni. Doar prin prezența lor pot ajuta echipa. Toți dăm sfaturi, criticăm strategia, managementul, dar vreau ca lumea să se implice mai mult. Eu am spus când am venit aici că în primul rând sunt antrenor, dar vreau să mă și implic. Vreau ca echipa asta în primul rând să joace, să aibă rezultate, să atragă sponsori, pentru că sunt destui oameni care pot ajuta această echipă și chiar îi rog să vină alături de Poli. Sper ca lumea să vină la stadion și să nu-i dezamăgim”, a mai spus Mircea Rednic.



loading...

Adauga un comentariu