În perioada rece din an, grădina are cea mai mare nevoie de atenția ta. Este important să pui în aplicare acele idei practice și estetice eficiente pentru organizarea grădinii pe timpul sezonului rece, ținând cont inclusiv de elemente precum banca sau scaunele de grădină. Din acest articol vei afla cum să îți pregătești în mod eficient grădina pentru provocările din sezonul rece.
Centrul de relaxare din grădina ta chiar și pe timpul iernii: bancă de grădină
Dacă dorești să creezi un spațiu cozy în grădină chiar și în sezonul rece, investește într-o bancă de grădină confortabilă și rezistentă la intemperii. O poți poziționa în mod strategic în grădina ta, adăugând perne și pături astfel încât să creezi un colț ideal de relaxare. Vei putea, în acest fel, să te bucuri de frumusețea din grădina ta și să ai parte de momente de relaxare deplină chiar și în zilele reci de iarnă.
Amenajează o zonă de socializare în aer liber: scaune de gradina ieftine
Dacă este iarnă nu înseamnă că întâlnirile în familie sau cu prietenii trebuie să fie mai rare, ci doar că poate fi nevoie de amenajarea unei zone în care acestea să fie la fel de plăcute ca în sezonul cald. Pentru aceasta, poți achiziționa scaune de gradina ieftine. Alege dintre modelele pe care le poți plia sau depozita ușor în interior, astfel încât să eviți deteriorarea cauzată de condițiile de vreme. Poți folosi și în cazul acestora perne și pături colorate pentru a aduce un plus de confort și comoditate în zilele reci de iarnă când vrei să petreci timp cu cei dragi afară, la aer curat.
Protejează plantele delicate cu folii și copertine izolante
Pentru a te asigura că plantele vor supraviețui întru totul sezonului de iarnă, nu uita că poți folosi folii sau copertine izolante care vor proteja plantele delicate de temperaturile scăzute și de îngheț. Aceste materiale vor oferi un strat adițional de protecție, păstrând în același timp căldura și limitând, în acest fel, efectele negative ale vântului rece.
Ornamente de iarnă pentru un decor festiv
Sezonul rece este sezonul în care vin sărbătorile, în care atmosfera trebuie să fie în tonul feeric, de poveste. Pentru a-ți transforma grădina într-un peisaj de iarnă prin excelență, adaugă ornamente de grădină, folosește lămpile solare sau luminițele cu baterii, astfel încât să luminezi aleile și să aduci un plus de magie în grădina ta în timpul serilor întunecate care iarna sosesc mult mai devreme.
Organizează grădina în timpul iernii și vei reuși să obții multiple beneficii – nu numai că vei reuși să îți protejezi în mod eficient plantele delicate, dar vei obține și un spațiu de relaxare în aer liber așa cum oricine și-ar dori.