Reperele identitare româneşti au fost atacate în mod constant de-a lungul timpului, iar astfel de „accidente” par să nu se oprească nici în prezent. După incidentul cu statuia lui Ladislau la Oradea, dărâmarea şi îndepărtarea statuii lui Mihai Viteazul din Piaţa Unirii din Oradea, îndepărtarea statuii lui Avram Iancu de la Turda, antiromânismul nu mai poate fi considerat izolat.
Au mai fost comise acte de vandalism împotriva istoriei poporului român şi la Liceul Emil Racoviță din Cluj Napoca şi în localitatea Rebrişoara, Bistriţa Năsăud, unde busturile savantului roman Emil Racoviţa, respectivă lui Decebal au fost aruncate de pe soclurile sale, potrivit glasul.info.
Act de vandalism și în mijlocul Cetății Alba Carolina. Statui umplute de aluat și mormane de gunoi pe spațiul verde
Șapte statui din Cetatea Alba Carolina, Alba Iulia, au fost vandalizate cu aluat pentru gătit, luat din gunoiul unui punct comercial din apropiere.
În noaptea de 18 spre 19 aprilie un ansamblu de șapte statui a fost vandalizat. Pe statui a fost ”lipit” aluat pentru gătit.
Aluatul ar fi fost luat din sacii de gunoi depozitați în spatele unui punct comercial din imediata vecinătate a statuilor, acolo unde a fost lăsat peste noapte de către o angajată, a precizat, pentru alba24.ro, una dintre persoanele care deține o terasă în zona respectivă.
De asemenea, autorii faptei ar fi aruncat pe spațiul verde doi saci de gunoi luați de la o terasă din zonă. Aceștia ar fi rupt sacii, lăsând la vedere o grămadă de coji de portocale și alte gunoaie.
Directorul DSP Alba, Alexandru Sinea, a anunțat un control la comercianții din zonă.
Turist: „O chestie urâtă, un vandalism, nu se face așa ceva, nu ai cum să faci așa ceva. Numai niște oameni care nu au avut ce să facă și, mă gândesc, nu știu ce au avut în cap. Merită pedepsiți pentru treaba asta”.
Comerciant: „Mi se pare un lucru ieșit din comun. E de nedescris ce-a întâmplat, nu mi se pare normal ca într-o cetate ca Alba Iulia să fie așa ceva. Un om fără minte, un om fără minte, că un om normal nu face așa”.
Localnic: „Mi se pare un lucru incredibil, de neacceptat ca într-un oraș așa frumos și curat ca al nostru, să existe un act de huliganism. E o bătaie de joc fără limite”.
Gabriel Pleșa, primarul din Alba Iulia: „Murdărirea acelui grup de elevi și profesorul iezuit, călugărul iezuit, mi se pare incalificabil, cu atât mai mult că are loc în zona istorică”.
Alin Tomuș, sociolog: ”Pleacă de la o anumită tendință de bravură și pleacă de la ideea aceasta că răspundem unei provocări și încălcăm vădit legea. Teribilismul și proasta educație”.