Prima pagină » Local » Ieșean, condamnat pentru ultraj
Ieșean, condamnat pentru ultraj

Ieșean, condamnat pentru ultraj

19 dec. 2019, 04:00,
Ciprian Nedelcu în Local

Un individ s-a ales cu o pedeapsă din partea judecătorilor, după ce a fost acuzat că a agresat un om al legii.
Astfel, magistrații din cadrul Judecătoriei Iași au dispus condamnarea lui Iulian Gabriel Carpinschi.

„Instanța îl condamnă pe inculpatul Carpinschi Iulian Gabriel la pedeapsa amenzii în cuantum de 3.400 de lei, reprezentând un număr de 170 de zile-amendă, înmulțit cu suma de 20 de lei, corespunzătoare unei zile-amendă, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj. Ia act că V.I.M. a renunțat la pretențiile civile formulate în cauză”, au precizat judecătorii ieșeni.

De remarcat este faptul că sentința nu e definitivă, aceasta putând fi contestată.
Procesul individului a început pe data de 9 octombrie 2018. Conform anchetatorilor, în urmă cu mai bine de un an, respectiv la începutul lunii septembrie 2018, el a fost implicat într-un scandal cu un om al legii. În urma incidentului, pe data de 4 septembrie 2018, acesta a fost reținut și, mai apoi, arestat preventiv.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Fugarul din Bulgaria a fost prins după trei zile de căutări. Tânărul de 26 de ani, găsit în Dolj
Fugarul din Bulgaria a fost prins în județul Dolj, după trei zile de căutări. Tânărul de 26 de ani era căutat pentru mai multe infracțiuni. Bărbatul de 26 de ani, cetățean al Republicii Moldova, căutat de polițiști după ce ar fi fugit din Bulgaria cu un autoturism furat, a fost depistat în județul Dolj. Tânărul […]
Fugarul din Bulgaria a fost prins după trei zile de căutări. Tânărul de 26 de ani, găsit în Dolj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
07 septembrie 2026
07 septembrie 2026