Actualitate

Liber la extrădat! Igor Dodon i-a refuzat azilul politic lui Cristian Rizea

Publicat: 13 nov. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Liber la extrădat Igor Dodon i-a refuzat azilul politic lui Cristian Rizea
Cristian Rizea a rămas fără cetățenie a Rep. Moldova și fără azil politic

Cristian Rizea a primit o veste proastă de la preşedinţia Republicii Moldova. Fostul politician nu poate sta peste prut pentru ca statul i-a refuzat cererea de azil politic.

Mihai Cristian, numele pe care Cristian Rizea îl are peste Prut va ajunge în România după ce Republica Moldova i-a refuzat cererea de azil politic.

Decizia a fost luat de autorităţile din Rep. Moldova

Decizia a fost transmisă către preşedintele Rep. Moldova, Igor Dodon care, în urma consultării cu resorturile comisiilor a decis ca Rizea Cristian nu poate primi azil politic

”În legătură cu cererea de solicitare a azilului politic, înaintată Președintelui Republicii Moldova de către cetățeanul român Cristian Mihai, comunicăm următoarele. Cererea cetățeanului român Cristian Mihai, prin care a fost solicitat azil politic pe teritoriul Republicii Moldova, a fost examinată în cadrul ședinței Comisiei pentru problemele cetățeniei și acordării de azil politic de pe lângă Președintele Republicii Moldova.

În consecință, ținând cont de opiniile autorităților de resort, Comisia a decis că va înainta Președintelui Republicii Moldova propunerea de respingere a cererii de acordare a azilului politic cetățeanului român Cristian Mihai.”, arată Președinția Republicii Moldova. se arată în comunicat.

Cristian Rizea urmează să fie extrădat în România

Miercuri, 4 noiembrie 2020, România lansaze o cerere de extrădare pentru fostul politician român, Cristian Rizea. Acesta a fugit în ţara de peste Prut după ce justiţia din ţară l-a condamnat la la 4 ani și 8 luni închisoare cu executare. Cererea venise pe fondul în care, fostul politician PSD pierduse cu doar o zi în urma cetăţenia din Rep. Moldova.

„Ministerul Justiției din România (…) a întocmit și transmis o cerere având ca obiect extrădarea cetățeanului român Cristian Rizea în vederea punerii în executare a pedepsei de 4 ani și 8 luni închisoare la care acesta a fost condamnat de către Înalta Curte de Casație și Justiție”, potrivit unui comunicat al ministerului, care precizează că „termenele și modalitatea de soluționare a cererii sunt supuse legislației statului solicitat, în speță, legislația Republicii Moldova”.

Cristian Rizea a fost condamnat definitiv în 2019 la 4 ani și 8 luni de închisoare cu executare pentru trafic de influență, spălare de bani și influențarea declarațiilor și a fugit la Chişinău.

Igor Dodon a fost acuzat în repetate rânduri că i-a acordat o protecţie lui Cristian Rizea. Preşedintele Republicii Moldova a negat cu vehemenţă orice acuzaţi şi a afirmat că acesta a depus actele pentru cetăţenie pe motiv că are rude în autonomia găgăuză

Rizea lansa acuzaţii grave în legătură cu retragerea cetăţeniei din Moldova

Într-o intervenţie telefonică după ce s-a aflat vestea că va rămâne fără cetăţenie, Rizea a lansat acuzaţii grave la adresa lui Igor Dodon şi Vladimir Plahotniuc. Acesta menţiona că mafia din România au plătit milioane de euro celor doi pentru a îi retrage cetăţenia. Acesta aducea în atenţia publica un aşa spus abuz prin retragerea cetăţeniei Rep. Moldova

Infractorii din România au plătit milioane de euro mafiei politice patronate de Igor Dodon şi Vladimir Plahotniuc care vor să secătuiască Republica Moldova, aşa cum au făcut-o până acum. Avocaţii mei deja completează şi fac sesizări către Curtea Constituţională. E un fapt abuziv de a retrage cetățenia fără niciun motiv, la presiunea banilor negri. Vladimir Plahotniuc este cel care i-a dat bani lui Ponta în campania pentru alegerile prezidenţiale. De aceea era prezent (Ponta – n.r.) la toate întâlnirile din Chişinău chiar şi atunci când nu mai era prim-ministru. Acest om (Vladimir Plathoniuc – n.r.) a devalizat în ultimii zece ani în Republica Moldova. Igor Dodon este sub papucul lui Plahotniuc. Este un om șantajabil. (Plahotniuc – n.r.) Îi controlează pe toți, mai puţin pe Maia Sandu şi Andrei Năstase. În rest îi controlează pe toți. Şi poate câțiva mai sunt. Asta e rezultatul: oameni care pot fi controlați ușor”, sunt o parte din declarațiile făcute de Rizea pe data de 4 noiembrie 2020.

Adauga un comentariu