Ilie Bolojan a pierdut. Cine a câștigat?

A fost, este și încă va fi un meci cu miză nulă. Fără vreun învingător. Ilie Bolojan a pierdut. Și trebuie să plece. Mai devreme sau mai târziu. Dar cine este câștigătorul? Cine ia potul în confruntarea politică? Și în ce condiții și când România va mai putea fi repornită economic, financiar și, desigur, social.

Ilie Bolojan, un soi de manager de curte veche, a pornit cu capul înainte, încercând să nu se uite nici în stânga, nici în dreapta, ca un fel de cal de povară cu obloanele trase peste ochi. El și-a fixat un obiectiv, acela de a scoate România din criză, și o strategie: să facă acest lucru cu orice preț. A mai avut în vedere și o dinamică: să facă totul foarte repede, atâta timp cât economia mai dă încă, cât de cât, semne de viață. A fost învins. PSD i-a pus frână. Nu-și mai poate asuma, în această săptămână, răspunderea pe cel de-al doilea pachet de măsuri. Pentru că, între timp, consecințele primului „pachet” au venit peste el și, de fapt, peste noi toți, ca o avalanșă. O avalanșă de natură să îngroape până și bunele intenții. Și astfel, premierul în funcție încă – și nu se mai știe pentru cât timp – a rămas încremenit, ca un chirurg cu bisturiul căzut din mână, deasupra unui pacient muribund. În cele ce urmează, voi încerca să explic unde și de ce a greșit Ilie Bolojan și dacă, pentru moment cel puțin, există sau nu un câștigător. Și asta o voi face în ciuda afirmației de la începutul acestui editorial, cum că suntem victimele unui meci cu miză nulă.

Lipsit de o experiență politică adecvată și fiind prizonierul propriei sale culturi și propriului său temperament, Ilie Bolojan și-a imaginat că, după ce a venit pe cai mari în fruntea PNL, fiind beneficiarul crizei profunde și îndelungate, ajunsă acum la apogeu, a acestui partid, și după ce i-a fost oferită pe tavă poziția de premier al României de către prestidigitatorii loviturii de stat, va putea să ia mârțoaga bolnavă cu rapiditate de urechi, să dea cu ea de pământ și să o transforme măcar în armăsarul care a fost, beneficiind de o susținere masivă a protectorilor săi, progresiști și soroșiști. S-a înșelat. După ce Emmanuel Macron și-a făcut numărul în scurta perioadă în care a fost conducătorul de facto al Europei, după ce a executat cu abilitate și rapiditate o mișcare decisivă pentru a-și adjudeca România în rol de colonie, instalând la Cotroceni un președinte, la guvern un premier și în Parlament o pestriță majoritate parlamentară, acesta a pierdut, sub formidabila presiune a lui Donald Trump, din viteză, a scăpat hățurile din mână și a ratat ocazia, dacă cumva și-a propus cu adevărat acest lucru, de a susține România aflată în operație la terapie intensivă. Se știe că peștele de la cap se împute. Sub o presiune formidabilă a noii administrații americane, Emmanuel Macron este silit să dea înapoi pe toate fronturile, globaliștii și progresiștii pierd teren, în primul și-n primul rând în zonele cele mai vulnerabile. Cum este, de pildă, România. Sau decizia în ceea ce privește tranșarea războiului din Ucraina și instaurarea păcii. Presiunea Washingtonului este atât de puternică, exercitată fiind atât brutal, cât și subtil, încât, iată, pariez acum cu orice persoană dispusă cu 1 la 10 că Nicușor Dan a primit un semnal cât se poate de explicit de la Palatul Élysée, de unde i s-a comandat să stea în standby pe coclauri mioritice, până când meciul geopolitic va fi tranșat. Adică până când cordonul ombilical dintre Nicușor Dan și globaliști va fi tăiat, iar acesta va fi pus în situația să demisioneze din funcția prezidențială în care a fost nu ales, ci numit. Cele de mai sus sunt doar o paranteză pe care acum o închid, urmând să o redeschid altcândva.

Dacă Ilie Bolojan ar fi fost capabil să simtă cu adevărat pulsul acestei țări și să ia în mod corect teoria politică și socială, el nu s-ar fi mers în niciun caz cu capul înainte. În mod cert ar fi inversat planurile. Ar fi început nu arzându-i la buzunar pe cei mai amărâți români, amărâți dar mulți și mai ușor de ținut sub papuc, ci luând bani pentru a echilibra bugetul de acolo unde aceștia sunt din belșug. Printr-o singură lovitură făcută în forță – și nici măcar nu ar mai fi fost nevoie de asumarea răspunderii în acest scop, prin înjosirea parlamentarismului – el ar fi putut să pună capăt uriașelor inginerii fiscale ale marilor societăți, să mărească semnificativ redevențele în cazul tuturor concesiunilor și să scuture energic nu numai aparatul de stat extraponderal, ci și nenumăratele autorități și consilii de administrație, care se scufundă la propriu și la figurat sub greutatea sinecurilor. Cetățenii români ar fi aplaudat un asemenea plan, l-ar fi susținut, iar dacă ar mai fi fost nevoie, ar fi acceptat ca și o parte din veniturile lor să fie sacrificate. Bolojan a pornit însă tumultuos, punând carul înaintea boilor, forțând asumarea răspunderii, o formulă constituțională, dar prin care Constituția și democrația parlamentară sunt siluite. Și a făcut-o sacrificându-i în primul și-n primul rând, și în mod programatic, pe români. Și protejând, în contrapartidă, capitalul străin. S-a comportat, pur și simplu, ca o slugă a globaliștilor. Procedând astfel, a generat o contrapresiune de jos în sus, care s-a exercitat în forță și asupra electoratelor partidelor politice și a primarilor, inclusiv a celor din coaliție și, în primul rând, fiind afectat în cel mai înalt grad electoratul cel mai vulnerabil și mai sărac, cel al Partidului Social Democrat, și generând contrareacția primarilor acestui partid. Consecința este că Sorin Grindeanu, care ține cu dinții să rămână în fruntea bucatelor PSD, s-a văzut silit să-i pună talpă. Împiedicându-l pe Ilie Bolojan să-și asume răspunderea în cursul acestei săptămâni, PSD pune practic capăt întregului proiect Bolojan, pentru că, până la următoarea fază a operației chirurgicale, pacientul moare pe masă. Și este greu de presupus că această operație mai poate fi luată de la început tot cu Bolojan în poziția de chirurg-șef.