Premierul Ilie Bolojan susține marți, 2 septembrie 2025, de la ora 10:00, prima conferință de presă după declarațiile prin care și-a avertizat partenerii de coaliție, atât în ședințe interne, cât și în spațiul public, că este dispus să își dea demisia dacă nu va primi sprijin pentru reducerea numărului de angajați din primării.
Tot astăzi, Bolojan urmează să participe, împreună cu liderii coaliției, la o întâlnire cu președintele Nicușor Dan, la Palatul Cotroceni.
Principalele declarații ale premierului Ilie Bolojan:
„Săptămâna trecută s-au împlinit două luni de când acest guvern și-a preluat mandatul. La câteva zile după ce am preluat mandatul, am constatat că situația deficitului era mult mai dificilă decât știam. Am pus în practică câteva pentru a reduce deficitul, pentru a ne atrage fondurile europene și pentru a corecta nedreptățile.
Am lucrat pe creșterea veniturilor și pe prioritizarea investițiilor. Nu era posibil la un deficit de 10% să corectezi cu o singură măsură acest deficit. Primul pachet a urmărit această problemă și a rezolvat unele. Cel de-al doilea pachet reduce beneficiile care nu aveau în spate performanță. Acest al doilea pachet format din 5 proiecte trebuie să fie completat de al șaselea.
Proiectul care ține de reforma adminitrației locale, dar pentru că nu am ajuns la o înțelegere el nu a mai fost depus. Acest pachet este complementar celui de fiscalitate pentru că fără adoptarea lui nu ne valorificăm potențialul administrației locale și nu reducem o componentă importantă de cheltuieli pe care statul român nu o mai poate suporta.
Zona de administrație publică locală este un bloc mare de cheltuieli care adună peste 130.000 de oameni, parte în aparatele proprii, parte în zona de asistență socială. Dacă nu controlăm cheltuielile de personal ale statului riscăm ca tot ce încasăm suplimentar să se ducă pe acest cheltuieli de personal și să ne întoarcem anul viitor în situația care suntem astăzi.
Avem 7 miliarde de lei cheltuieli de personal în 6 luni. E absolut necesară reforma.
Pachetul pe administrație avea trei direcții importante, cel de creșterea a capacității administrative – cu asta toată lumea a fost de acord. A doua componenta este partea de descentralizare unde există un acord. Pe componenta de creștere a eficienței administrației locale nu s-a ajuns la o soluție pentru că implica o reducere de personal.
Ați auzit diferite cifre de reduceri care se aplică la o zonă sau alta. Foarte puțini au înțeles care sunt problemele. Administrația este dimensionată pe un număr mare de posturi raportat la numărul de locuitori. Fiecare localitate din România știe prin calculul pe cre îl primește de la prefecturile din județ câți angajați maxim poate avea. Știind ce număr maxim poate avea, fiecare autoritate la propunerea primarului sau președintelui CJ aprobă organigrama. Aceste organigrame trebuie să fie mai mici decât numărul mare de angajați. În multe localități mulți primari și-au calculat organigrama mult sub numărul maxim.
Al treila element este câte posturi sunt efectiv ocupate. În fiecare instituție, oparte sunt ocupate, o parte sunt vacante. Vacantele au un rol pentru că susțin posturi de șefi. Dacă vrem să vorbim de reduceri în administrație, trebuie să vorbim de numărul de posturi efectiv ocupate.
Când a propus procentul de 25% mi-am dat seama că efectele sunt aproape nule. Am văzut asta de mai multe ori și nu îmi permit în această situație să vin cu asemenea soluții. Am propus o analiză cât se poate de corectă și sinceră privind administrația. Veți avea un link cu aceste calculele publice.
Vă spun câteva ipoteze de lucru. Dacă vrem reducere efectivă de personal de 5% efectivă de personal, înseamnă că ar trebui să reducem cu cel puțin 30% numărul maxim. În sub 1000 de UAT-uri se va reduce personalul. Aici, cu siguranță, există personal supradimensionat. Dacă vrem 10% reducere efectivă de personal, ar însemna ca din numărul total de posturi să avem aproximativ 40%.
În această săptămână, în completarea acestei oglinzi publice care este pusă la dispoziția primarilor și a dvs. Ministerul Dezvoltării va mai face o verificare de date pentru a identifica posibile erori. Aceste date fiind colectate prin cele două ministere Interne și Dezvoltare și comunicate de primării prefecturilor pot fi erori de coumnicare.
Ipotezele de reduceri de personal s-au aplicat doar pe 2 baze numărul de angajați și numărul de polițiști locali. Având în vedere că există multe cazuri de primării cu personal calculat corect înseamnă că și celelalalte primării au oportunitatea să facă o analiză. Indiferent că se impune sau nu, pentru fiecare administrator a nu risipa banii de la cetățeni trebuie să fie o prioritate.
Acest pachet a fost agreat de către coaliția de guvernare la început. Am agreat o reducere de personal și în administrația centrală și în cea locală. Acest pachet trebuie urmat în paralel de reduceri în administrația centrală. Am făcut o analiză pe o primă autoritatea, cea pentru protecția consumatorilor, și am constatat că cu o reducere de 20% a posturile lucrurile pot funcția cel puțin la fel de bine. Trebuie făcută o analiză la fiecare autoritate centrală.”
Întrebare: S-au deschis mai multe fronturi, inclusiv cu PSD care are viziuni diferite, dar și cu președintele Nicușor Dan pe pensiile magistraților și TVA. Este Nicușor Dan partener sau frână?
„Partidele din coaliție și președinte trebuie să fie și sunt partenerii președintelui. Toate măsurile puse în practică sunt puse cu acordul partidelor”, a spus Ilie Bolojan
Întrebare: Le-ați transmis partenerilor că dacă nu ajungeți la acord demisionați?
„Le-am transmis că am avut o înțelegere, că am agreat un program de guvernare și dacă poți să exerciți ai nevoie de reformă. Dacă lucrurile sunt menținute, stabilitatea politică trebuie respectată. Dacă lucrurile nu sunt respectate, e greu să-ți exerciți aceste atribuții și ocupi un post fără să-l puneți în valoare”, a zis Ilie Bolojan.
Întrebare: Rămânerea dumneavoastră în funcție depinde de acceptarea procentului de 40% concedieri?
„Respectarea angajamentelor politice este de natură să-ți permită să mergi mai departe”, a spus Ilie Bolojan.
Întrebare: Aceste măsuri peste care PSD vrea să revină au fost stabilite la masa coaliției?
„Toate deciziile s-au făcut pe baza unui dialog fie în for politic fie la nivel de premier și vicepremier. Asta nu înseamnă că ce a dorit fiecare partid a fost agreat”, a spus Ilie Bolojan.
Întrebare: Există acum stabilitate în coaliție?
„Coaliția și-a asumat un pachet de măsuri și stabilitatea se va vedea la moțiunile de cenzură”, a răspuns Ilie Bolojan.
Întrebare: Domnule premier, președintele Nicușor Dan v-a cerut în coaliție ca normele tranzitorii pentru pensiile magistraților să fie de 15 ani, nu de 10. Totuși, ați păstrat în proiectul final 10 ani. Este a doua oară – prima dată a fost cu creșterea TVA – când președintele va solicită un anumit lucru și nu se întâmplă. De ce ați refuzat să faceți modificările cerute de președinte în acest ultim caz?
„Cred că fiecare om care ocupă funcție publică are puncte de vedere față de un proiect sau altul. El a avut un punct de vedere. Nu poți modifica un proiect după ce l-ai pus în consultare decât dacă vin amendamente. Pe componenta de magistrați nu am avut astfel de amendamente”, a zis Ilie Bolojan.
Întrebare: Dacă nu trece de CCR, vă dați demisia?
„Când ai un proiect important care este un jalon, dacă el nu trece e greu de presupus că guvernul mai are legitimatatea să vină cu alte măsuri”, a spus Ilie Bolojan.
Întrebare: Domnul președinte a declarat că în momentul când se lucrează sub presiune se fac greșeli. Dvs ați spus că măsurile economice nu sunt cele mai corecte. Ce ați greșit?
„Când ai măsuri de amploare mare este imposibil cu o singură măsură să găsești soluții. Pe parcusul se constantă unde sunt probleme, oricâte calcule ai face este imposibil să nu apară probleme. La toate măsurile puse în practică unde vor apărea probleme, lucrurile vor fi corectate”, a spus premierul.
Întrebare: Spuneați că a existat consens politic dar calendarul reformelor nu este respectat. Din experiența de până acum, care sunt celele mai dificile obstacole?
„Este dificil când trebuie să reduci cheltuieli, să prioritizezi investiții, să reeșalonezi. Sunt lucruri foarte dificile și de asta nu vedeți entuziasm și nici asumare”, a spus Ilie Bolojan.
Întrebare: Îi asigurați pe români că nu creșteți TVA de la 21 la 23%?
„Nu a existat o asemenea discuție. La HoReCa vom analiza în octombrie și vom decide dacă rămâne sau crește la cota standard. Despre alte creșteri nu s-a discutat. Trebuie să insistăm pe partea de reduceri de cheltuieli”, a zis premierul Bolojan.
Întrebare: Dacă demisionați, ce credibilitate credeți că mai au reforme?
„Nu se pune o asemenea problemă când timp se desfășoară procedura parlamentară de asumare”, a spus Ilie Bolojan.
Întrebare: Care este suma de bani care se va economisi la reducerea cu 25% sau 40%?
„Aș vrea să clarific întrebarea. Discuția e dacă se reduce cu 10% sau 15%. Vă rog să faceți o socoteală. 13.000 de posturi înmulțit cu salariul”, a spus premierul Bolojan.
Am un mesaj pentru voi !, sclavii primesc întodeauna ce merită !, vă dăm banane îndesate în gît la toți !
Bolovan esti tu, este singurul care a prezentat situatia reala a tarii, altii dupa care plangeti din prima elimina 500 de mii de bugetari. Stit cu totii ca masurile sunt bune dar fiecare are un angajat „undeva mai caldut”,in rest sunt situatii care trebuiesc corectate,Bolojan nu plange dupa voturi si bine le=a spus veniti in locul meu si faceti cum vreti .
”Situația reală a țării ” ? hahahahahaaaaaa , dacă tu crezi că ce a bolmojit bolovanul chiar asta este situația reală a țării atunci ori ești beat ori esti pe droguri !, situația reală este că avem la conducere niște nevotați de popor , avem o lovitură de stat și un guvern marionetă, avem o țară în faliment falimentată de aceiași hoți și penali de alaltăieri de ieri și de azi aflați la butoane !, bolovan e omul lui macron&ursula iar România este demult o colonie de sclavi !
Eu o intrebare i-as pune d-lui Bolojan : cere sunt efectele exprimate in procente de PIB pentru :
– transele acordate Ucrainei,
– transele acordate R. Moldova,
– taierile din invatamant,
– taierile din primarii.
Ar trebui sa informeze contribuabilii ce face cu banii lor.
Odata, la el acasa, un om a scurtat cu fierastraul picioarele taburetului. Acum pretinde ca stie sa faca mobila. Asta-i Bolojan.