Ilie Bolojan refuză să demisioneze! Premierul amenință cu sistarea marilor proiecte, inclusiv cu blocarea construcțiilor de autostrăzi, dacă este schimbat din funcție și vine un alt guvern.
Ilie Bolojan refuză să demisioneze!
Premierul României, Ilie Bolojan, a făcut unul dintre cele mai dure avertismente care vizează fondurile europene și proiectele de investiții aflate în derulare. Ilie Bolojan spune că dacă angajamentele României nu vor fi respectate, există posibilitatea ca lucrările la autostrăzile care sunt în curs să nu fie finalizate.
„Aceste angajamente pe care le are România, de miliarde de euro, dacă nu sunt respectate, va fi greu de presupus că vom termina lucrările la autostrăzile care sunt în curs, la Autostrada Moldovei, de exemplu, care este o autostradă importantă. Gândiți-vă la spitalele care sunt în lucru, la școlile care sunt în reabilitare”, a spus Ilie Bolojan.
De asemenea, Ilie Bolojan a mai spus că pierderile nu vor fi asumate de nimeni și a subliniat că dezamăgirea cetățenilor va fi foarte mare. Din perspectiva acestuia, aceasta este cea mai mare problemă legată de existența unei stabilități politice.
„Nu avem resurse. Din punctul meu de vedere, va fi o dezamăgire foarte mare din partea cetățenilor pentru ceea ce se va întâmpla în perioada următoare, iar pierderile nu vor fi asumate de nimeni. Aceasta este cea mai mare problemă, legată de existența unei minime stabilități politice”, a mai spus Ilie Bolojan.
Ilie Bolojan, față în față cu moțiunea de cenzură
În urma voturlui din interiorul PSD, unde aproape 5.000 de membri au stabilit că nu mai susțin un guvern Bolojan, partidul și-a retras miniștrii din guvern și va depune o moțiune de cenzură pentru demiterea guvernului Bolojan.
Fără susținerea PSD, guvernul Bolojan are practic mai puțin de 30% din votul românilor de la alegerile parlamentare, dacă se pune la numărătoare și UDMR. Cu toate acestea, actualul premier a declarat că nu demisionează și, în consecință, PSD, alături de Opoziție, a anunțat astăzi o moțiune de cenzură.
În acest scenariu, actualul guvern urmează să treacă testul votului în Parlament și, dacă pică, urmează consultări la Palatul Cotroceni cu președintele Nicușor Dan pentru numirea unui nou premier care să aibă susținerea unei majorități parlamentare.
Miniştrii social-democraţi, de stânga, au demisionat săptămâna trecută din coaliţia prim-ministrului liberal Ilie Bolojan, privând-o de majoritatea parlamentară şi punând în pericol accesul ţării la fondurile UE, ratingurile suverane şi randamentele datoriei.
Bolojan, adept al reformelor, a refuzat să demisioneze, afirmând că guvernul are de implementat reforme vitale pentru a accesa fonduri de redresare şi rezilienţă în valoare de peste 10 miliarde de euro destinate combaterii pandemiei, înainte de termenul limită stabilit de Uniunea Europeană pentru luna august.
În urma alegerilor generale din decembrie 2024, s-a format acum 10 luni un guvern de coaliţie largă, cu scopul de a limita câştigurile electorale ale unui grup de partide de extremă dreapta, reaminteşte Reuters.
Așadar, Ilie Bolojan refuză să demisioneze! Premierul amenință cu sistarea marilor proiecte, inclusiv cu blocarea construcțiilor de autostrăzi, dacă este schimbat din funcție și vine un alt guvern.
Cred ca este cel mai corect sa nu demisioneze sa fie dat jos prin motiune de cenzura si apoi sa guverneze aur cu psd pentru a se lamuri toata lumea ca de fapt aur este tot psd
Esti prost ca si ziaristul. El a precizat ce riscuri sunt, nu a amenintat. Mai vezi si alte sirse ca BZI e praf pe stiri.
Nu există să se sisteze vreun program dacă pleacă un om, spălatule pe creier!!!
Deci e șantaj și deci tot amenințare.
Și până la urmă, lumea se pisă pe autostrada lui, dacă ajunge să manance din gunoi, după măsurile lui criminale și trădătoare de țară.
Iar Safe e o nizerie pentru care ar trebuie să fie in pușcărie toți: bani împrumutați pt Ucronazia și firme de armament/fiare vechi din Germania, Franța și alte țări colonizatoare.
Cine te-a pus aici Puțin sau Kim made N. Coreea?
Du-te la pușcărie !
Daca spui ceva rau de UE,inseamna ca esti cu Rusia automat.Cat de prost trebuie sa fii,sa gandesti in acest fel.De ce retii idiotule,numai optiunile pe care le doresti,sau le ai tu,poate omul n-are nici una din variante?Poate el tine cu Elvetia.Mai pune mintea la contributie,lasa sabloanele!
Ok,dar dacă coaliția nu funcționează din cauza lui,de ce nu își dă demisia și să lase alt PNL-ist la funcția de premier?El chiar e bătut în cap să creadă că doar el poate face ca aceste proiecte să fie duse la bun sfârșit?
Ești prost ca noaptea, de ce sa demisioneze, sa poată fura PSD cât nu pot duce, creierul tau nu poate gândi , ești o marioneta conceput în eprubetele PSD .
Nu,fura Alexe,care nu este de la PSD.
Bolojane, si dupa tine exista viata …Ideia cu buricul pamintului e depasita!
Pe Ilie Sărăcie il compar cu E Constantinescu. L-am învins sistemul. Pentru baronii PSD,sunt miliarde în joc.
…bolovanul paranoic crede ca e de neinlocuit este o piaza rea prin insusi el un om albastru la matze, concubinul doi de la butoane, ce a saracit si mai mult poporul si a falimentat multe firme private care produceau ceva bun pentru tara
Toti: mereti la Moscova!
Alt idiot.