Prima pagină » Actualitate » Imagini filmate din dronă cu zona unde a avut loc festivalul din Israel, în care militanții Hamas au tras la întâmplare în oameni
Imagini filmate din dronă cu zona unde a avut loc festivalul din Israel, în care militanții Hamas au tras la întâmplare în oameni

Imagini filmate din dronă cu zona unde a avut loc festivalul din Israel, în care militanții Hamas au tras la întâmplare în oameni

09 oct. 2023, 16:20,
în Actualitate

Imagini filmate din dronă arată consecințele atacului militanților Hamas care sâmbătă dimineață s-au năpustit înarmați, din mașini, și au început să tragă la întâmplare în oameni la festivalul de muzică din sudul Israelului, la granița cu Fîșia Gaza. Cel puțin 800 de persoane au fost ucise, imagini cutremurătoare, cu scenele teribile care au avut loc acolo, devenind virale.

Potrivit rapoartelor media ebraice necoroborate, numărul estimat al morților în atacul Hamas și luptele ulterioare a urcat la 800, notează The Times of Israel

Între timp, Ministerul Sănătății spune că până în această după-amiază, 2.506 răniți au fost transportați la spitale, inclusiv 23 care sunt în stare critică și 353 care sunt grav răniți.

În imaginile filmate din dronă și publicate de The Guardian se poate vedea cum locul s-a transformat într-un imens cimitir de mașini. De o parte și de alta a drumului au rămas mașini arse, iar pe alocuri pământul este pârjolit.

La festival luau parte aproximativ 3.000 de oameni

Cadavrele a peste 260 de oameni au fost inițial găsite și recuperate din zona rurală din Israel, aproape de gardul de demarcație cu fâșia Gaza, unde s-a desfășurat festivalul de muzică, a anunțat duminică seară organizația de căutare și salvare Zaka.

Festivalul de muzică Nova – cu trei scene, o zonă de camping şi o zonă de bar şi restaurant – s-a desfășurat în deşertul Negev, în apropiere de kibuțul Re-im. Acest loc nu este departe de Fâşia Gaza, de unde luptătorii Hamas au trecut sâmbătă, în zori, pentru a lansa atacul.

Potrivit organizatorilor, la festival luau parte aproximativ 3.000 de oameni. Mulți au fost uciși de luptătorii Hamas, unii au fost răpiți, iar despre alții nu se știe nimic.

Imagini cutremurătoare, cu scene teribile care au avut loc acolo, circulă de sâmbătă pe rețelele de socializare.

Dar Yaniv, medic de urgenţă care a fost chemat la festival, a declarat pentru televiziunea publică Kan News:

„A fost un masacru. Nu am mai văzut aşa ceva în viaţa mea. A fost o ambuscadă planificată. În timp ce oamenii ieşeau pe ieşirile de urgenţă, grupuri de terorişti îi aşteptau acolo şi au început pur şi simplu să-i elimine.
Erau 3.000 de persoane la eveniment, aşa că probabil că ştiau. Aveau informaţii de la serviciile de informaţii”.

Detalii despre ostaticii din atac au început să apară pe măsură ce membrii familiilor îi recunosc în videoclipuri care circulă online. Într-un videoclip devenit viral se vede cum o femeie israeliană și iubitul ei – identificați drept Noa Argamani și Avinatan Or, care au participat la festival – sunt răpiți.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Scandal diplomatic după declarațiile atribuite ambasadoarei SUA în Grecia. Ce legătură are România cu gazele americane
Ambasadoarea SUA în Grecia ar fi sugerat că Washingtonul a avut un rol în căderea Guvernului Bolojan, potrivit unei relatări Wall Street Journal contestate de aceasta. O controversă diplomatică și politică a izbucnit în România după o relatare publicată de Wall Street Journal privind o discuție purtată în luna martie de Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea Statelor […]
Scandal diplomatic după declarațiile atribuite ambasadoarei SUA în Grecia. Ce legătură are România cu gazele americane

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
29 septembrie 2026
29 septembrie 2026