În jurul lui Florin Cîțu

Pe măsură ce „echipa câștigătoare” își consumă până la epuizare energiile, flexibilizându-și mandatul din ce în ce mai mult, PSD câștigă teren. Și îi cresc pretențiile. În acest moment, PNL are pretenția ca orice majoritate guvernamentală s-ar crea, ea să fie organizată în jurul acestui partid. Care a dat o dată un premier în persoana lui Ludovic Orban. Care a mai dat o dată un premier în aceeași persoană. Care a dat al treilea premier, acesta fiind Florin Cîțu. Și un candidat de premier, în persoana generalului cu patru stele Nicoale Ciucă. Și, după ce a dat-o în bară de atâtea ori, PNL vrea în continuare să-și plaseze omul moț în cea mai importantă poziție de la Palatul Victoria. Numai că s-a schimbat ceva.

Între timp, PSD dă semne că ar fi ieșit din expectativă. Că nu mai scoate pe gură panglici cu alegerile anticipate. Că s-a hotărât, în fine, să-și asume responsabilitatea guvernării. Sunt însă doar semnale vagi. Pentru că, cinstit vorbind, până una alta, Marcel Ciolacu doar se preface că a luat taurul de coarne. Cele zece puncte din program au devenit 100. Și cele 100 sunt pe pe cale să devină 1.000. Vezi Doamne, PSD și-a suflecat mânecile și s-a apucat de treabă. Un partid care se dă ocupat până peste cap cu proiectarea noii guvernări. Și vrea prim-ministru. Chiar în persoana lui Ciolacu. Atâta doar că social-democrații s-au oprit undeva la marginea gropii numită România. De unde filozofează în stil hamletian. Dacă chiar vor să vină la guvernare, cine Dumnezeu îi oprește să inițieze negocieri cu celelalte trei partide și să meargă la Cotroceni cu o majoritate constituită, nemailăsându-i loc de întors lui Klaus Iohannis? Numai că PSD rămâne în expectativă. Și cel mult participă la negocierile inițiate de liberali.

Unde scrie că noua majoritate ar trebui să se formeze în jurul PNL, un partid din ce în ce mai mic, care mai dă și semne de dezintegrare și nu în jurul PSD, care a reușit să rămână în picioare după ce a fost ținta unui adevărat război intern și extern, anatemizat în fel și chip, cel mai elegant apelativ fiind „ciuma roșie”, și care până la urmă a început să măcăne politically correct de câte ori vine vorba despre statul de drept și suveranitate? Dacă intenția reală a lui Marcel Ciolacu este de a deveni premierul unui guvern de coaliție, atunci suntem obligați să ne punem din capul locului două întrebări: 1). Cu cine va face PSD coaliție? 2). Dacă se va întâmpla cu PNL, atunci nu ar fi cazul ca liberalii să se mai întrunească o dată la vârf, să se mai dea o dată peste cap și să se mai flexibilizeze oleacă?

Până și reprezentanții UDMR au simțit nevoia să facă o observație pe cât de rațională, pe atât de adevărată. Și anume că dacă PSD intră la guvernare, acest partid ar trebui să dea premierul, fiindcă a câștigat alegerile și, în consecință, are cei mai mulți parlamentari. Ceea ce ar presupune ca, în eventualitatea în care se formează o majoritate politică în jurul PSD, președintele Klaus Iohannis să fie pus la Cotroceni în fața faptului împlinit. Și să nu mai poată să tragă de timp. Și să nu i se mai permită să încalce Constituția. Ca de exemplu să-l nominalizeze pe Florin Cîțu, deși CCR a sancționat o asemenea procedură în cazul lui Ludovic Orban. Ceea ce nu-i va mai permite să-l nominalizeze a doua oară pe Nicolae Ciucă, oferindu-i acestuia un nou termen pentru formarea unei majorități, operație care, din nou, excede Constituției. Și dacă nu Cîțu, și dacă nu Ciucă, atunci ce alternative mai are Klaus Iohannis, chiar dacă se uită cu lupa la ceea ce a mai rămas întreg din PNL? Pe cine ar mai putea alege acesta din „echipa câștigătoare”?

Și acum să răspundem la cele două întrebări de mai sus. PSD ar putea face o coaliție cu PNL, din care UDMR nu trebuie să lipsească. Ar fi astfel un USL 2, modificat genetic. În acest scenariu, chiar dacă la vârf se va statornici temporar o înțelegere, la bază, cele două partide principale ale viitoarei coaliții se vor încăiera foarte repede. Și din nou va fi haos. Într-o altă variantă, PSD, tot cu Ciolacu premier, ar putea bine merci să facă coalție cu UDMR, cu alte naționalități, cu AUR și, la nevoie, cu ce a rupt Ludovic Orban din PNL. Sau, dacă nu, la limită, cu USR. Și tot haos va ieși până la urmă.

În primul scenariu însă, nu se poate întâmpla nimic până când PNL nu se mai flexibilizează o dată, admițând ceea ce este la mintea cocoșului, și anume că nu mai poate avea pretenție la premier. Iar în ambele variante, ca să închei aici, obligatoriu era și mai este ca PSD să fie partidul inițiator al majorității. Al unei majorități cu care să trântească în masa mediatorului de la Cotroceni.