In memoriam Gheorghe Popa-Lisseanu: 80 de ani de la moartea unuia dintre cei mai influenți savanți

Pe 14 mai 2025, România marchează opt decenii de la dispariția unuia dintre cei mai influenți savanți ai începutului de secol XX, istoricul, filologul și profesorul Gheorghe Popa-Lisseanu. Personalitate de prim rang în cercetarea antichității și promotor fervent al culturii clasice în spațiul românesc, Popa-Lisseanu a lăsat o operă impresionantă și o moștenire care continuă să inspire generații întregi de cercetători, profesori și studenți.

Au trecut 80 de ani de când Gheorghe Popa-Lisseanu a murit

Născut pe 2 octombrie 1866, în Lisa, un sat din județul Brașov, Popa-Lisseanu s-a format într-un mediu cultural și educațional solid. A urmat studiile liceale la Brașov și apoi cursurile Facultății de Litere din București, unde s-a specializat în filologie clasică. De la o vârstă tânără, a ales să dedice viața învățământului și cercetării, activând ca profesor între 1889 și 1931 în învățământul secundar.

Dar contribuția sa nu s-a limitat la sala de clasă. Cu o pasiune rară pentru documente, izvoare, texte clasice și cronici, Popa-Lisseanu s-a afirmat drept unul dintre cei mai riguroși istorici români ai vremii, construind un cadru științific solid pentru înțelegerea identității și continuității românești în spațiul carpato-danubiano-pontic.

Printre lucrările sale fundamentale se numără monumentala colecție de izvoare istorice „Fontes historiae Daco-Romanorum” (15 volume, 1934–1939), considerată și astăzi un reper esențial în studiul istoriei vechi a românilor. Această colecție adună, traduce și comentează texte din antichitate care se referă la spațiul dacic și roman, oferind cercetătorilor un instrument științific de excepție.

De asemenea, Popa-Lisseanu a publicat:

„Românii în izvoarele istoriei medievale” (1939), o lucrare de sinteză valoroasă

„Dacia în autorii clasici” (1943), o analiză a modului în care spațiul dacic apare în operele autorilor latini și greci

„Continuitatea românilor în Dacia. Dovezi nouă” (1941), volum în care pleda cu fermitate, pe baze documentare, pentru continuitatea populației daco-romane în nordul Dunării, chiar și după retragerea administrației romane sub Aurelian.

Mult mai mult decât un istoric: mitolog, folclorist, traducător

În afara domeniului istoriografic, Gheorghe Popa-Lisseanu a fost și un pasionat cercetător al mitologiei, folclorului și etnografiei. Lucrările sale:

„Urme de sărbători păgânești la români” (1907)

„Mitologia greco-romană. Legăturile zeilor” (1912–1913)

„Poezia populară la români” (1894)

…evidențiază o viziune complexă asupra culturii tradiționale românești, conectată la rădăcinile ei antice și clasice.

De asemenea, el a fost un promotor neobosit al predării limbii latine, într-o perioadă în care aceasta era un pilon esențial al educației. A scris manuale și studii pedagogice valoroase, printre care:

„Învățământul limbii latine în gimnazii și liceu” (1904)

„Gramatica limbii latine” (1909)

„Istoria literaturii latine” (1928)

O altă contribuție majoră a sa este traducerea în limba română a unor texte clasice fundamentale, făcând accesibilă moștenirea culturală greco-romană pentru publicul larg și pentru mediul academic. A tradus opere ale unor autori precum Cicero, Eutropius, Plinius cel Tânăr, Apuleius, Ovidiu, aducând aceste texte în dialog cu realitatea istorică și culturală românească.

Recompensat de Academia Română

În semn de recunoaștere a activității sale impresionante, Gheorghe Popa-Lisseanu a fost ales membru corespondent al Academiei Române pe 7 iunie 1919. El a reprezentat un exemplu de cercetător erudit și demn, pentru care știința era nu doar un domeniu al minții, ci și o formă de patriotism și asumare a identității naționale.

S-a stins din viață pe 14 mai 1945, la București, în plin război mondial, într-un moment de tulburare istorică și de mari schimbări în România.

Astăzi, la 80 de ani de la moartea sa, Gheorghe Popa-Lisseanu rămâne o figură de referință pentru cultura română, un simbol al rigoarei academice, al pasiunii pentru trecut și al credinței în continuitatea unei culturi formate la confluența dintre tradiție populară și moștenirea clasică.

Într-o lume în care superficialitatea riscă adesea să umbrească profunzimea, redescoperirea operei lui Popa-Lisseanu este nu doar un act de reverență, ci și o necesitate intelectuală pentru noua generație de istorici și filologi. România i-a pierdut fizic prezența acum opt decenii, dar nu l-a pierdut cu adevărat. Gheorghe Popa-Lisseanu trăiește prin cărțile, ideile și valorile pe care le-a lăsat în urma sa.