In Memoriam prof. univ. dr. Ioan Caproșu. Mesaj emoţionat trimis din Republica Moldova pentru acesta • Buna Ziua Iasi • BZI.ro

Editia PDF

20 apr 2024

Moarte la Universitatea „Cuza” din Iași! Vineri, 9 aprilie 2021, a murit prof. univ. dr. Ioan Caproșu. Acesta a fost un istoric, medievist și profesor universitar doctor la Facultatea de Istorie. Din octombrie 2012 era membru de onoare al Academiei Române. Luni, 12 aprilie 2021, ora 11:00, a avut loc ceremonia de înmormântare a istoricului și universitarului Ioan Caproșu! Mesaje emoționante și recunoștință eternă, aduse din toată România pentru acesta.

„A învăduvit istoriografia română! A plecat în lumea celor drepți unul din cei mai fideli slujitori a ei – profesorul universitar, doctor Ioan Caproșu. Pierderea e irecuperabilă, nu ne rămâne decât să ne consolăm.

Unul dintre cei care l-au cunoscut pe profesorul Ioan Caproșu a fost profesorul de la Chișinău Ion Niculiță. În anii tinereții, își amintește domnia sa, fiind doctorand la Catedra de Arheologie a Universității „M. V. Lomonosov” din Moscova am avut posibilitatea să studiez, pe îndelete, lucrările istoricilor români, care în RSSM, în majoritatea lor lipseau. În acele vremuri –am făcut cunoștință cu mai multe materiale semnate de Ioan Caproșu. Despre autorul acestor articole am aflat mai multe de la doctorul Ion Hâncu colaboratorul secției de arheologie și etnografie al A.Ș. Moldovenești, care avuse câteva delegații de serviciu la București și Iași.

Personal, menționează profesorul Ion Niculiță, l-am cunoscut pa Ioan Caproșu în octombrie 1976, când, în baza acordului între Universitățile de la Iași și Chișinău au avut loc schimburi reciproce de specialiști. Tânăr și aprig, Ioan Caproșu era unul din animatorii și promotorii publicațiilor istorice din cadrul Institutului de Istorie din Iași, fiind secretarul redacției a anuarului.

Cele mai rodnice legături dintre Facultatea de istorie a Universității din Iași și a celei din Chișinău își i-au amploare în anii ` 90 ai sec. XX când Ioan Caproșu era decan al facultății. Grație activității fulminante al acestui om au loc numeroase simpozioane științifice studențești organizate la Iași și Chișinău însoțite de călătorii de documentare la cele mai prestigioase monumente arheologice, monahale, muzeale etc., la care era nelipsit și decanul Ioan Caproșu. Concomitent, domnia sa este printre organizatori a numeroaselor colloquii moldo-românești cu participarea specialiștilor din alte țări.

O filă aparte o constituie activitatea profesorului universitar Ioan Caproșu în pregătirea specialiștilor – istorici pentru R. Moldova. Decanul Ioan Caproșu a contribuit substanțial la înmatricularea la universitatea ieșeană a tinerilor români basarabeni, cât și în pregătirea prin doctorantură a specialiștilor în diverse domenii ale științei istorice.

Nu pot fi uitate străduințele decanului Ioan Caproșu depuse în completarea cu literatură de specialitate a Bibliotecii universității chișinăuiene.

Apreciind activitatea șriințifică a profesorului Ioan Caproșu, Ion Niculiță afirmă că „prodigioasă și cu răsunet în întreaga lume a istoricilor este activitatea științifică a savantului Ioan Caproșu. În această ordine de idei, incomparabilă rămâne opera Monumenta Linguae Dacoromanorum apărută între anii 1988-1997 la Iași sub antetul Universității „Al I. Cuza” și Albert-Ludwigs – Universität-Freiburg, coordonatorul căreia a fost Ioan Caproșu, care a adunat în jurul său un „mănunchi” din cei mai celebri cunoscători ai problemei. Indiscutabilă după însemnătate, structură și condiții grafice de editare rămâne posterității „Biblia Dumnezeiască Scripta Veche și Nouă” plăzmuită de un colectiv de specialiști din care prima vioară aparținea regretatului profesor”.

Numele și opera lui Ioan Caproșu, încheie Ion Niculiță șirul amintirilor despre Ioan Caproșu, se înscriu pentru veșnicie în patrimoniul al românilor de pretutindeni. Dumnezeu să-l aibă în pace!

Anul 1990 am fost repartizat la studii la Universitatea „Al. Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Istorie.

Chiar în prima zi am mers cu toții în Sala Senatului a Universității, și după o ședință organizatorică, cei care au îmbrățișat Istoria, au mers împreună cu decanul la facultate unde în cabinetul său a și fost prima întâlnire. Aici am aflat că Ioan Caproșu a propus, ca studenții din R. Moldova să fie înmatriculați în anul următor celui absolvit la Chișinău la restul facultăților toți mergând la anul I, semn că în cunoștință de cauză aprecia eforturile cadrelor didactico-științifice ale istoricilor de la Chișinău.

Pe parcursul anilor de studii și din discuțiile avute nu o dată își aducea aminte de Basarabia (fiind de loc de pe malul Prutului), de diferite sărbători petrecute împreună, de călătoriile cu tatăl său în Basarabia, de vizitele românilor basarabeni în Mitoc. Dar printre aceste povestiri hazlii mai spunea și : „Mai harnici oameni ca basarabenii nu există în toată lumea”, precum și lucruri mult mai triste: „Să o știți de la mine că cu ochii mei am văzut cum atunci când au venit sovieticii, în loc de vite înjugau oameni, care prelucrau pământul” precum și multe altele de acest gen.

Un obicei foarte frumos în mediul academic ieșean era și mersul cu uratul a studenților la profesori. Ioan Caproșu ne-a primit și atunci când era decan și atunci când era profesor, fiind el singur sau împreună cu alți profesori. Așa am cunoscut cele mai frumoase melodii a perioadei de până la instaurarea comunismului în România, intonate de către profesori.

La absolvirea facultății împreună cu colegii din R. Moldova, am mers să primim povățuirile de la profesorul care ne-a susținut pe parcursul anilor de studii. Și atunci Domnia Sa ne-a zis: „Dragii mei eu știu că Ubi bene, ibi patria – dar acum locul Dumneavoastră este peste Prut, istoria are nevoie de voi. Știu că situația este complicată, dar se va reface România, se va întări Uniunea Europeană, și vor ajuta R. Moldova! Totul va fi bine!”.

Astfel, Ioan Caproșu, a creat o școală de istorie românească în România și o școală de istorie românească în R. Moldova. Prin aceste școli și discipoli Profesorul Ioan Caproșu va continua să fie prezent în discursul istoric românesc și în memorie discipolilor și a viitoarelor generații de tineri istorici.

Este greu să scrii despre Profesorul Caproşu la trecut. Fiindcă este (mă tot încăpăţânez să nu scriu „a fost”) un om care mereu este alături. Chiar dacă nu-l vedeai cu anii, ştiai că este undeva acolo, „la el”, şi dacă-ţi va fi dor sau dacă vei fi în treacăt prin Iaşi („dacă aflu că ai fost prin Iaşi şi n-ai trecut pe aici, ai încurcat-o!”) e suficient doar să intri în Blocul Central al Universităţii, să o coteşti la stânga şi să tragi mânerul la chiar prima uşă ca să auzi de după vraful de hârtii şi mormanul de cărţi, aranjate în cea mai perfectă dezordine, pe care numai el o înțelegea, acea voce uşor cicălitoare, dar atât de primitoare şi dragă… Dacă există pierderi pe care le resimţi în viaţă, sunt legate de cei care ţi-au marcat într-un fel sau altul destinul. Pentru mine Ioan Caproşu a fost unul din astfel de oameni.

A fost un Dascăl cu har. Chiar dacă a venit la Universitate din Academie la 45 de ani, Ioan Caproşu a devenit foarte popular în rândul studenţilor. Ştia să-i apropie, ştia să-i trateze ca pe egali şi chiar dacă deţinea funcţii administrative (a fost Decan) şi academice (profesor, academician, conducător ştiinţific) nu era de loc distant cu oamenii. Nu a existat un mentor mai loial, atunci când neofitul îşi dădea toată silinţa să înveţe, dar şi era greu să găseşti un tartor mai aprig, atunci când studentul arăta iresponsabilitate (am prins ambele ipostaze, de aceea, o spun în cunoştinţă de cauză!). Mereu spunea că ştiinţa necesită disciplină, de aceea a fost un dascăl sever, exigent, nu menaja şi nu încuraja orgolii deşarte.

Ioan Caproşu a fost o figură emblematică pentru arhivistica românească şi un neobositor editor de documente. Aici, credem, pierderea sa va fi una de nerecuperat. Publica documentele greu, uneori volumul aştepta zeci de ani până a vedea lumina tiparului, dar fiecare cuvânt, literă sau virgulă erau verificate şi răzverificate. Corecturile venite de la tipografie (editură) erau făcute roşii, nu tolera inacurateţea şi erorile, nici chiar cele involuntare. Era un perfecţionist notoriu, calitate pe care a transmis-o multora dintre elevii săi, care-i continuă astăzi opera. Ţinea foarte mult ca ucenicii săi să-şi pornească cercetările de la document, fiind aici un adevărat continuator ai şcolii critice ieşene. Printre istorici circulă o vorbă: „dacă nu ai o metodă, mergi la arhivă, poate vei găsi acolo una”. Acolo îşi găsea inspiraţia şi ne trimitea pe noi. Pe de altă parte, atenţiona, că dacă cercetătorul nu are o cultură istorică solidă, documentele de arhivă vor fi pentru el o îngrămădire de hârtii colbăite fără nici un folos. Pergamentul sau hârtia devine document, doar dacă este transformată de erudiţia cercetătorului. Documentele lucrează doar atunci când sunt interogate corect de istorici care-şi cunosc bine domeniul. Punea mare accent pe pregătirea materialului, pe lecturi, pe erudiţie. Cerea studenţilor să citească, să meargă la teatru, să se perfecţioneze. Şi evident, să ţină mâna pe pulsul epocii. Un istoric adevărat, spune Caproşu, trebuie să fie cu picioarele pe pământ, în epoca sa. Citea ziare, discuta politică, asculta radioul. Despre celebrele „sesiuni BBC” de a ora 18.00 nu mai e cazuri să vorbim acum.

Cultura românească a pierdut o mare personalitate. Şi-a iubit ţara şi i-a învăţat să o iubească pe elevii săi. Şi aici cred că e marea lecţie a Istoricului, Profesorului şi Omului Ioan Caproşu”, au transmis profesorii din Republica Moldova.

Prof.univ.dr. hab. Ion Niculiță

Conf. univ. dr. hab. Ion Gumenâi

Conf. univ. dr. Virgil Pâslariuc

Urmăriți BZI.ro și pe