Prima pagină » International » Incendiile au cuprins o bună parte din Sardinia. Au fost evacuate 600 de persoane
Incendiile au cuprins o bună parte din Sardinia. Au fost evacuate 600 de persoane

Incendiile au cuprins o bună parte din Sardinia. Au fost evacuate 600 de persoane

08 aug. 2023, 14:21,
în International

Incendiile mistuie o parte din Sardinia. Coasta de nord-est și sudul sunt zonele cele mai afectate de flăcări, în special teritoriul cuprins între provinciile Cagliari și Nuoro, unde s-au dezvoltat 42 de incendii. Case și ferme evacuate, locuitori care se tem să mai rămână în casă şi ies pe stradă, hectare de zone rurale incendiate şi golfuri care până de curând erau mici colțuri de paradis iar acum s-au transformat în iad, scrie La Stampa, citată de Rador.

Mistralul, care suflă cu putere pe insulă face ca focul să se răspândească mai repede şi pe sufrafeţe mari. Aproximativ șase sute de oameni au fost constrânşi să-și părăsească locuințele ca măsură de precauție. Președintele Regiunii Christian Solinas explică că a cerut protecției civile consolidarea flotei aeriane de stingere a incendiilor.

Autoritățile din Roma au decis o înăsprire a pedepselor pentru persoanele care provoacă incendii

În zona Feraxi, patru ferme au fost devastate de un incendiu care le-a distrus rezervele de furaje acumulate. Flăcări și pe plantațiile de citrice, iar fermele au fost evacuate.

”Nu există certitudini absolute, însă îmi vine greu să cred că incendiile au fost cauzate de autocombustie – a explicat primarul din Muravera, Salvatore Piu -. Un lucru este cert: prejudiciul este foarte grav pentru teritoriul nostru, o rană care nu se va vindeca ușor. Vom proclama stare de calamitate, dar nu ne vom opri aici: Municipiul va depune plângere la Parchet împotriva unor persoane necunoscute. Cei responsabili pentru această crimă trebuie să fie aspru pedepsiți”.

Flăcările au ajuns și la Cagliari și în împrejurimile oraşului. Flăcări şi în interiorul fostului camping Tamarix.

În sudul Sardiniei, incendiile au afectat localităţile San Giovanni Suergiu, Sulcis Iglesiente și San Sperate, orașul picturilor murale și al pietrelor sonore al artistului Pinuccio Sciola.

Între timp, la Roma autorităţile au decis o înasprire a pedepselor pentru persoanele care provoacă incendii. E ceea ce prevede proiectul de decret prezentat luni, la ultimul consiliu de miniștri dinaintea vacanței de vară. Decretul aduce modificări mai ales prevederilor articolului 423-bis din codul penal. Astfel, pedeapsa minimă pentru cei care provoacă un incendiu în ”tufişuri, păduri sau pe pepiniere silvice destinate reîmpăduririlor, proprii sau ale altora, a fost majorată de la patru la șase ani”. De asemenea, proiectul prevede că pedeapsa ”să fie majorată până la jumătate atunci când fapta este săvârșită în scopul obținerii unui profit pentru sine, sau pentru alții”.

”Nu este soluția finală– recunoaște ministrul Protecției Civile, Sebastiano Musumeci -, dar înăsprirea pedepsei și eficacitatea acesteia vor servi la descurajarea celor care au scăpat până acum!”.

”Guvernul nu va abandona teritoriile afectate de incendiu”, promite ministrul de externe Antonio Tajani, care subliniază că ”se fac toate eforturile pentru a asigura siguranţa cetățenilor” și că ”eventualii responsabili vor fi pedepsiţi”.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Noapte de alertă la granița României. Două ținte aeriene detectate în apropiere de Tulcea. Au fost ridicate avioane F-18
Două ținte aeriene au fost detectate luni noapte în apropierea frontierei României, iar populația din nord-estul județului Tulcea a primit mesaj RO-Alert. O nouă alertă la granița României a fost declanșată în noaptea de luni spre marți, după ce sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale au identificat două ținte aeriene în apropierea frontierei cu Ucraina. […]
Noapte de alertă la granița României. Două ținte aeriene detectate în apropiere de Tulcea. Au fost ridicate avioane F-18

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
01 septembrie 2026
01 septembrie 2026