National

Incendiu în Dolj! O mamă cu cei doi copii ai săi au murit carbonizaţi, în propriul apartament

Publicat: 23 sept. 2020
Incendiu în Galați. Un bărbat a murit carbonizat în propria casă
Incendiu în Galați

Scene de groază, în Dolj, unde trei persoane au decedat din cauza unui incendiu. O femeie în vârstă de 52 de ani şi doi copii, unul de trei ani şi celălalt de patru ani, au murit în noaptea de marţi spre miercuri, în urma unui incendiu izbucnit în apartamentul în care locuiau.

Conform unui comunicat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dolj, în noaptea de marţi spre miercuri, pomperii au fost anunţaţi de producerea unui incendiu într-un apartament dintr-un bloc de locuinţe din municipiul Băileşti, pe strada General Ghenescu.

“La locul intervenţiei au fost trimise imediat două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă de la subunitatea de pompieri din localitate, precum şi alte două ambulanţe de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă, acţiunile de intervenţie fiind coordonate de către comandantul subunităţii de pompieri din municipiul Băileşti.

Ajunşi la faţa locului, pompierii au observat că incendiul se manifesta generalizat la un apartament situat la etajul al doilea al unui bloc de locuinţe cu patru etaje”, se arată în comunicatul ISU Dolj.

Șase locatari s-au autoevacuat

Sursa citată precizează că şase locatari părăsiseră deja blocul în momentul izbucnirii flăcărilor.

“Un număr de şase locatari deja se auto-evacuaseră din bloc, echipajele de intervenţie procedând în primă instanţă la căutarea şi salvarea celorlalţi locatari, pompierii evacuând în afara imobilului alte zece persoane (şapte adulţi şi trei copii). Dintre acestea, trei persoane (un adult şi doi copii) care au fost găsite în apartamentul incendiat, în stare de inconştienţă, din cauza intoxicaţiei cu fum, au necesitat efectuarea imediată a manevrelor de resuscitare. Din nefericire, în ciuda eforturilor depuse de echipajele de prim ajutor medical de urgenţă, cele trei persoane nu au supravieţuit”, a mai transmis ISU Dolj. Victimele au fost o femeie de 52 de ani şi doi copii, unul de trei ani şi celălalt de patru ani.

Incendiul a fost lichidat de către pompieri, nefiind afectate şi alte apartamente din imobil. Cauză probabilă a incendiului a fost utilizarea instalaţiei electrice în mod necorespunzător, fiind vorba de conductori electrici improvizaţi.

O femeie s-a ales cu arsuri la mâini după ce a încercat să stingă un incendiu

Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Mihail Grigore Sturdza” a județului Iași a fost informat în jurul orei 14:30, prin ”apelul unic de urgență 112” despre producerea unui incendiu de furaje și vegetație uscată în localitatea Todirel, comuna Bârnova, județul Iași.

În urma apelului au fost alertate forțele de intervenție din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Iași și cele ale SVSU Bârnova.

Pentru stingerea incendiului au fost dispuse deplasarea a 11 pompierii militari cu trei autospeciale de stingere.

La sosirea forțelor profesioniste la locul intervenției, incendiul se manifesta pe aproximativ 1 hectar de vegetație uscată și 300 metri pătrați în grădina unei proprietăți. În urma incendiului au ars 1 hectar de vegetație uscată, 300 metri pătrați de vegetație uscată din grădina unei persoane, 100 metri pătrați de viță de vie și au fost degradate 100 de metri liniari de gard.

Ca urmare a incendiului a fost identificată o victimă, de sex feminin, 58 ani, cu arsuri la nivelul membrelor superioare și la nivelul feței, i s-a acordat primul ajutor medical la locul intervenției, ulterior a fost transportată la spital de către un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Iași.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost focul deschis în spații deschise.





Adauga un comentariu