În urmă cu puțin timp a avut loc un incendiu în localitatea Ruginoasa. Din primele informații obținute de reporterii BZI, acesta s-a produs la un apartament aflat la parterul unui bloc cu 3 etaje.
UPDATE: „La sosirea forțelor și mijloacelor de intervenție la fața locului, incendiul se manifesta în interiorul unui apartament de la parterul blocului de locuit cu flacără și degajări de fum, cu posibilitatea extinderii la locuințele invecinate. Pompierii militari au evacuat de la etajele superioare 5 persoane (2 adulți și 3 copii). Nu au fost înregistrate victime. În urma incendiului au ars diverse obiecte de mobilier, diverse bunuri materiale textile și elemente de tâmplărie. Cauza probabilă de producere a incendiului a efectul termic al curentului electric al unui conductor electric defect de la un aparat electric lăsat sub tensiune”, au declarat reprezentanții ISU Iași.
Știre înițială:
Din fericire nu sunt victime.
Mai multe echipaje de intervenție intervin la locul incidentului.
„Două echipaje de intervenție și stingere cu apă și spumă din cadrul Secției de Pompieri Pașcani și o ambulanță de la Substația Pașcani acționează pentru stingerea unui incendiu produs la un apartament aflat la parterul unui bloc cu 3 etaje din localitatea Ruginoasa, Nu sunt victime”, au transmis reprezentanții ISU Iași.
Personalul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al județului Iași va continua activitățile orientate spre siguranța cetățenilor, cu accent pe prevenirea situațiilor de urgență și gestionarea operativă a evenimentelor care pun în pericol viața semenilor sau bunurile materiale ale acestora.
Pompierii ieșeni vă recomandă câteva măsuri de prevenire a incendiilor la gospodării/localuri etc.:
– Improvizațiile în cazul folosirii defectuoase a mijloacelor de încălzire, exploatarea necorespunzătoare a buteliilor, suprasolicitarea instalațiilor electrice, duc de cele mai multe ori la urmări foarte grave.
– Nu folosiți sobe și alte mijloace de încălzire defecte, cu improvizații, supraalimentate cu combustibili sau nesupravegheate, precum și aprinderea focului utilizându-se lichide inflamabile;
– Verificați coșurile de evacuare a fumului, reparați-le, izolați-le termic și curățați-le periodic;
– Nu depozitați materiale combustibile în incinta centralei termice de la subsolul locuinței;
– Nu utilizați aeroterme, radiatoare, calorifere electrice construite artizanal sau defecte;
– Nu folosiți siguranțe fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liță a fuzibilului calibrat;
– Nu așezați sau păstrați butelii de gaze în apropierea oricăror surse de căldură;
– Nu folosiți butelii de gaze lichefiate fără regulatori de presiune, cu garnituri deteriorate ori cu furtunuri de cauciuc fisurate sau lărgite la capete;
– Nu fumați în locuri cu materiale combustibile, explozibile;
– Nu folosiți flacără pentru verificarea etanșeității buteliei, garniturilor, regulatorilor de presiune sau a furtunului/conductei de gaz; verificarea se face numai cu emulsie de apă cu săpun;
– Nu încălziți cu flacără buteliile și nu le folosiți culcate, răsturnate sau înclinate;
– Nu transvazați gazul din butelie în orice alte recipiente și nu folosiți butelii improvizate;
– Nu lăsați mâncarea pe foc nesupravegheată;
– Nu lăsați copiii nesupravegheați în locuință, cu lumânări aprinse, sobe, plite și/sau aparate electrice aflate în funcțiune.
Necesitatea unui stingător în locuință
Cu ajutorul unui stingător, poți interveni eficient în cazul unui incendiu de mică amploare!
Verifică dacă stingătorul este în stare optimă de funcționare.
Necesitatea unui detector de gaze/fum
Scurgerile de gaze pot avea consecințe nedorite, chiar dezastruoase în anumite condiții, incendii, explozii sau chiar asfixiere dacă nu sunt detectate la timp.
Un detector de gaze/fum poate fi foarte important pentru siguranța dumneavoastră și a familiei dumneavoastră dacă vă aflați într-o astfel de situație de urgență.
În cazul unui început de incendiu, urmează acești pași:
– înlătură sigiliul de securitate, dacă acesta este prezent.
– ține stingătorul în poziție verticală și îndreaptă duza către baza flăcărilor.
– apasă maneta sau butonul pentru a elibera agentul de stingere.
Dacă incendiul nu se stinge sau se intensifică, părăsește zona imediat și apelează 112 pentru ajutor.
ÎN ORICE SITUAŢIE DE URGENŢĂ APELAŢI NUMĂRUL UNIC “112”
Personalul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al Județului Iași va continua activitățile orientate spre siguranța cetățenilor, cu accent pe prevenirea situațiilor de urgență și gestionarea operativă a evenimentelor care pun în pericol viața semenilor sau bunurile materiale ale acestora.