Prima pagină » Local » Incendiu în Lunca Cetățuii. O casă a fost cuprinsă de flăcări

Incendiu în Lunca Cetățuii. O casă a fost cuprinsă de flăcări

25 ian. 2026, 21:09,
Redacția BZI în Local
Duminică seara, 25.01.2026, pompierii militari intervin pentru stingerea unui incendiu produs la o casă de locuit din satul Lunca Cetățuii, comuna Ciurea, județul Iași.
La fața locului se deplasează două autospeciale de stingere cu apă și spumă (ASAS) din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Iași, cu 10 militari. În sprijin acționează un echipaj medical SAJ, precum și membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) cu o autospecială de stingere.
La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la nivelul acoperișului casei, pe o suprafață de aproximativ 50 mp, existând risc de propagare la întregul imobil și la vecinătăți.
Nu sunt anunțate victime. Revenim cu detalii pe măsura evoluției intervenției.

Măsuri de prevenire a incendiilor la case și gospodării

Pentru reducerea riscului de producere a incendiilor în locuințe și gospodării, pompierii recomandă respectarea următoarelor măsuri esențiale:
🔹 Instalații electrice
•Nu utilizați instalații electrice improvizate sau defecte;
•Nu suprasolicitați prizele și prelungitoarele;
•Verificați periodic cablurile, prizele și aparatele electrice;
•Apelați doar la personal autorizat pentru reparații sau modificări.
🔹 Sisteme de încălzire (sobe, centrale, șeminee)
•Curățați coșurile de fum cel puțin o dată pe an și ori de câte ori este necesar;
•Nu folosiți sobe sau centrale defecte ori improvizate;
•Păstrați distanța de siguranță între sursele de căldură și materialele combustibile;
•Nu supraîncălziți sobele și nu lăsați focul nesupravegheat.
🔹 Utilizarea focului deschis
•Nu lăsați focul nesupravegheat în interior sau exterior;
•Nu aprindeți focul în spații închise sau neamenajate;
•Stingeți complet focul înainte de a părăsi zona;
•Supravegheați permanent copiii și nu le permiteți accesul la surse de foc.
🔹 Depozitarea materialelor combustibile
•Depozitați materialele inflamabile la distanță de sursele de căldură;
•Nu păstrați lichide inflamabile în locuință;
•Asigurați o bună aerisire a spațiilor de depozitare.
🔹 Detectare și intervenție timpurie
•Dotarea locuinței cu detectoare de fum și de gaze;
•Deținerea unui stingător de incendiu, verificat periodic;
•Cunoașterea modului de utilizare a stingătorului.
🔹 Comportament preventiv
•Nu adormiți cu surse de foc sau aparate electrice în funcțiune;
•Opriți alimentarea cu energie electrică și gaze atunci când părăsiți locuința;
•În caz de incendiu, apelați imediat numărul unic de urgență 112 și evacuați locuința.
Respectarea acestor măsuri simple poate preveni producerea unor evenimente cu urmări grave.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al județului Iași reamintește că prevenția salvează vieți și bunuri, iar informații utile privind comportamentul în situații de urgență pot fi accesate pe platforma www.fiipregatit.ro.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Salariile medicilor ar putea fi stabilite în funcție de performanță! Ce schimbări anunță ministrul Sănătății
Salariile medicilor ar putea fi stabilite în funcție de performanță și de volumul real de activitate, nu doar după vechime sau statut profesional. Ideea a fost prezentată de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, într-un demers ce vizează reorganizarea și plata gărzilor medicale. Măsura, anunțată public la începutul lunii februarie 2026, urmărește să reducă discrepanțele dintre munca […]
Salariile medicilor ar putea fi stabilite în funcție de performanță! Ce schimbări anunță ministrul Sănătății

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
28 martie 2026
28 martie 2026