Prima pagină » Local » Incendiu la acoperișul unei case din Târgu Frumos. Pompierii acționează
Incendiu la acoperișul unei case din Târgu Frumos. Pompierii acționează

Incendiu la acoperișul unei case din Târgu Frumos. Pompierii acționează

08 nov. 2025, 17:04,
Redacția BZI în Local

Sâmbătă 8 noiembrie 2025, echipajele de intervenție ale Detașamentului de Pompieri Târgu Frumos au fost solicitate să intervină pe strada Adâncata din orașul Târgu Frumos, pentru stingerea unui incendiu produs la acoperișul unei case de locuit.

La locul solicitării s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă (ASAS) și nouă pompieri militari.
La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta la coșul de fum al locuinței, existând pericolul extinderii la elementele combustibile ale acoperișului.

Echipajele au acționat prompt pentru localizarea și lichidarea incendiului, reușind să limiteze pagubele materiale și să prevină propagarea flăcărilor.
În timpul intervenției, proprietarul locuinței, un bărbat de 41 de ani, care tocmai ajunsese acasă, a suferit un atac de panică la vederea incendiului. Acesta a fost asistat medical de echipajul Serviciului de Ambulanță Județean Iași, fiind ulterior transportat la spital pentru îngrijiri de specialitate.

Pompierii ieșeni au intervenit cu calm, empatie și profesionalism, oferind sprijin și încurajare proprietarului afectat. Prin prezența lor, au reușit să redea sentimentul de siguranță și încredere comunității.

*Recomandări preventive:*
– Verificați periodic coșurile de fum, hornurile și sobele, pentru a evita depunerile de funingine sau fisurile ce pot conduce la incendii;
– Curățați coșurile de fum cel puțin o dată pe an, preferabil înaintea sezonului rece;
– Montați detectoare de fum în locuințe – acestea pot salva vieți;
– Nu lăsați focul nesupravegheat și nu folosiți improvizații la instalațiile de încălzire.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al județului Iași reamintește că siguranța începe cu prevenirea.
Fiți responsabili, protejați-vă familia și locuința!

Informații utile privind comportamentul în situații de urgență sunt disponibile pe platforma www.fiipregatit.ro și descarcă aplicația DSU – fii informat, fii pregătit!

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară
Acciza la motorină va fi redusă cu 20% în perioada 16-31 august 2026. Ministerul Finanțelor anunță o intervenție temporară și reevaluări la fiecare două săptămâni. Ministerul Finanțelor a anunțat reducerea temporară a accizei la motorină cu 20%, măsură care se aplică în perioada 16-31 august 2026. Decizia vine după creșterea semnificativă a cotațiilor internaționale pentru […]
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
28 august 2026
28 august 2026