National

Incendiu la Spitalul CFR din Cluj- Napoca. Un scurtcircuit ar fi fost de vină

Publicat: 22 nov. 2020
Incendiu la Spitalul CFR din Cluj Napoca
Incendiu la Spitalul CFR din Cluj Napoca

A fost incendiu la Spitalul CFR din Cluj- Napoca, din cauza unui scurtcircuit produs într-un grup sanitar. În secția unde a izbucnit focul erau 11 pacienți și personal medical. Trei persoane au fost evacuate de urgență. Pompierii au intervenit la faţa locului, însă focul fusese deja stins de angajaţii spitalului. De menţionat că spitalul CFR nu are autorizaţie de securitate la incendiu şi anul trecut a fost amendat din această cauză cu 50 de mii de lei.

La opt zile de la incendiul din spitalul din Piatra Neamţ, încă o unitate medicală a fost la un pas de o tragedie. În incinta Spitalului CFR Cluj-Napoca, a izbucnit un incendiu la una din băile de la etajul 1 al clădirii, după un scurtcircuit la un corp de iluminat.

Fumul a umplut încăperile secţiei de boli interne aflat la primul etaj. Pompierii au sosit în scurt timp la faţa locului, însă incendiul a fost lichidat de anagajaţii spitalului.

Spitalul nu avea autorizaţie ISU pentru securitate la incendiu şi a fost amendat anul trecut din această cauză

Acesta este cel de-al doilea incendiu produs în decurs de o săptămână în spitalele din România, după cel din Piatra Neamţ şi incidentul din spitalul din Botoşani, unde un ventilator de la instalaţia de aerisire a unei băi s-a supraîncălzit şi a luat foc.

În acest context, ministrul Sănătăţii a reamintit că o evaluare a instalaţiilor electrice din spitalele din întreaga ţară este în curs de realizare, decizia fiind luată de autorităţi după tragedia din Piatra Neamţ.

Baia în care a izbucnit incendiul era folosită de pacienții din mai multe salaoane
O parte din imobilul în care funcționează Spitalul CFR a fost construit încă din anul 1884. În 1918, imobilul a funcţionat ca policlinică a căilor ferate maghiare, iar în 1919 clădirea a intrat în posesia statului român. Din 1945, în clădire a funcționat Spitalul Căilor Ferate Române.

Comunicat de presă trimis de Ministerul Transporturilor

„În dimineața zilei de astăzi, 22 noiembrie 2020, în incinta Spitalului CF Cluj-Napoca, la una dintre toaletele de la etajul întâi a fost sesizat un început de incendiu, la un corp de iluminat. Degajarea de fum a afectat etajul întâi, acolo unde se află secția boli interne. La momentul respectiv, pe secția respectivă erau internați 11 pacienți. Pentru 3 dintre ei s-a decis mutarea în alte saloane, pentru siguranța lor. Până la sosirea echipajelor de pompieri, în câteva minute, începutul de incendiu a fost neutralizat de către echipele de intervenție de la nivelul Spitalului CF Cluj-Napoca, nemaifiind nevoie de intervenția ISU”, se arată într-un comunicat al Ministerului Transporturilor, în subordinea căruia se află spitalul CFR.





Adauga un comentariu