International

Incendiu masiv în Italia. Un bloc de 20 de etaje a ars ca o torță în Milano – VIDEO

Publicat: 30 aug. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Incendiu masiv în Italia. Un bloc de 20 de etaje a ars ca o torță în Milano - VIDEO
În Milano, o clădire de 20 de etaje a luat foc, locatarii fiind evacuați imediat

În nordul Italiei, la o clădire de locuințe cu 20 de etaje situată la periferia sudică a capitalei lombarde, a izbucnit un incendiu masiv. Din fericire nu au fost raportate victime.

Focul a izbucnit la etajele superioare în jurul orelor 17:30 (15:30 GMT) extinzându-se și la etajele inferioare, provocând un fum dens.

Locatarii au fost evacuați imediat, după producerea incendiului din Milano

La fața locului au fost mobilizate zeci de mașini de intervenție.

În imobil locuiau aproximativ 70 de familii. Oamenilor li s-a cerut imediat să părăsească clădirea după care au fost contactați în vederea stabilirii dacă există victime sau persoane lipsă.  Au mai fost evacuate și câteva clădiri din jur.

„Locuitorii clădirii au fost contactaţi telefonic. Nu sunt persoane date dispărute.”, au precizat pompierii în cursul serii.

Conform publicaţiei italiene, aproximativ douăzeci de locatari au fost intoxicaţi uşor cu fum. La faţa locului au fost trimise zeci de maşini de pompieri şi ambulanţe, scrie AFP.

„Pompierii au avansat dintr-un apartament în altul, dărâmând uşile pentru a se asigura că nimeni nu a rămas înăuntru. Suntem optimişti, pentru că a fost timp pentru a ieşi din clădire”, a declarat primarul oraşului Milano, Giuseppe Sala, citat de jurnalul Il Corriere della Sera.

Printre locatarii clădirii incendiate se aflau și celebrități

Solistul Mahmood, câștigător al Festivalului Sanremo 2019, locuia la etajul al nouălea al blocului respectiv. Acestea a fost printre primii care au ieșit din clădire când a început incendiul.

Marco Castoldi (Morgan) compozitor și interpret de meserie,  se afla în blocul situat în vecinătatea clădirii care a luat foc, acesta declară:

„O scenă halucinantă, eram pe punctul de a lua foc și noi, o scenă absurdă, flăcările erau foarte mari. Am fugit imediat când am simțit căldura în casă.”, a spus el.

Se cercetează cauza incendiului. Oamenii se simt revoltați de felul cum a fost construit blocul

Locatarii reacționează față de incident, susținând că li s-au spus lucruri diferite de felul în care zgârie-norul a fost construit.

„Ni s-a spus că panourile care îmbracă clădirea sunt ignifuge, în schimb s-au topit ca untul”, a spus un rezident al imobilului

„Tehnicienii vor face verificări, dar îmi amintesc perfect când ni s-a spus că panourile sunt rezistente la foc”, a mai adăugat un locatar.

În momentul de față nu se cunoaște cauza incendiului. Fațada blocului a fost complet avariată, iar specialiștii încearcă să descopere dacă a fost afectată și structura de rezistență a clădirii.

„Cauza declanșării incendiului urmează să fie stabilită, dar s-ar părea că răspândirea rapidă a flăcărilor s-a datorat stratului termic al clădirii, materialului folosit la placarea exterioară”, a declarat Carlo Sibilia, subsecretar de stat la ministerul de Interne.

În Timișoara 14 persoane au fost evacuate din cauza unui incendiu la un bloc

Un alt incident asemănător cu cel produs în Milano, s-a petrecut în data de 29 august 2021, în Timișoara, unde la un apartament a fost solicitată intervenția pompierilor.

La fața locului s-au deplasat de urgență trei autospeciale de stingere, un echipaj SMURD și 14 pompieri.

Până la sosirea forțelor ISU la locul indicat, din imobil s-au autoevacuat un număr de 11 adulți și 3 copii. Incendiul a pornit dintr-o cameră de la parterul blocului, cu degajări imense de fum.

S-a acționat intens pentru evacuarea fumului iar pentru  identificarea eventualelor focare ascunse s-au făcut controale amănunțite. Au necesitat asistență medicală două persoane de 75, respectiv 79 ani.

Incendiu la un spital din București. Pavilionul de la Institutul „Matei Balș” încă în renovare

Din edițiile trecute ale Cotidianului BZI, amintim faptul că în data de 29 ianuarie 2021 a izbucnit un incendiu violent la Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” din Capitală.

Conform ultimelor date, renovarea pavilionului va mai dura până să se apropie de finalizare astfel încât să fie pregătit conform cerințelor indicate. Până atunci nu va putea primi pacienți.

Renovarea va putea să fie finalizată dacă Institutul Matei Balş ar primi aviz de la Ministerul Sănătăţii şi de la ISU. În cazul în care întreg pavilionul va fi redat cu toate îmbunătăţirile neceare, atunci acest lucru ar putea dura şi un an de zile.

„În momentul de faţă se deşfăşoară proiectarea noului pavilion, sunt discuţii cu proiectanţii şi cu cei de la IGSU, pentru a preveni astfel de incidente care au avut loc.Modernizarea pavilionului poate dura şi un an de zile, o facem pe etape. Adică să dăm în folosinţă cele trei etaje pe care le avem şi, apoi, unul câte unul, să îmbunătăţim fiecare etaj.

Dacă primim aprobare şi de la ISU şi de la Ministerul Sănătăţii, în maxim o săptămână noi putem să dăm în folosinţă trei din cele patru etaje”, a spus dr. Cătălin Apostolescu, director la Institutul Matei Balş din Capitală.

Adauga un comentariu