Zeci de animale au murit într-un incendiu produs duminică după amiază, la un grajd din judeţul Constanţa. Pompierii au precizat că cel mai probabil incendiul a fost provocat de un trăsnet.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea a anunţat că pompierii au fost solicitaţi să intervină în localitatea Siliştea, acolo unde un grajd de animale a luat foc. La faţa locului s-au deplasat două autospeciale de stingere şi o cisternă, pompierii reuşind să stingă focul, scrie News.ro.
În urma incendiului grajdul, care avea o suprafaţă de 600 de metri pătraţi, a ars în totalitate. În interior au fost găsite cincizeci de animale moarte, este vorba de patruzeci de porci şi zece oi.
ISU a precizat că cel mai probabil incendiul a fost provocat de un trăsnet.
13 animale moarte într-un incendiu care a izbucnit la o gospodărie din comuna Mălini
Militarii Detașamentului Fălticeni împreună cu lucrători ai Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Mălini și Cornu Luncii, au intervenit cu șase autospeciale de stingere, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din localitatea Mălini. Incendiul a fost anunțat sâmbătă, la ora 4:39.
La sosirea echipajelor, ardea generalizat adăpostul de animale cu pericol de propagare la casa de locuit.
A ars adăpostul de animale pe o suprafață de aproximativ 90 de metri pătrați și bunurile din interior. În incendiu au pierit o bovină și 12 ovine. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un cablu electric defect sau deteriorat.
Incendiul a fost lichidat la ora 6:15, iar pompierii au salvat locuința proprietarului.
”Din nefericire, în incendiu au fost surprinse şi animale care nu au mai putut fi salvate, fiind vorba despre o bovină și 12 ovine”, au precizat reprezentanţii ISU.
La sosirea echipajelor ardeau cu flacără deschisă anexele care se aflau în apropierea casei şi furajele.