Prima pagină » National » Incendiu puternic la etajul 12 al unui bloc din Capitală. O persoană a fost găsită carbonizată în balcon
Incendiu puternic la etajul 12 al unui bloc din Capitală. O persoană a fost găsită carbonizată în balcon

Incendiu puternic la etajul 12 al unui bloc din Capitală. O persoană a fost găsită carbonizată în balcon

05 mai 2024, 12:40,
în National

Un incendiu puternic s-a produs într-un apartament situat la etajul 12, într-un bloc din Sectorul 4 al Capitalei.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), duminică dimineață a avut loc un incendiu într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei.

Primii pompieri care au ajuns la locul intervenției au constatat că incendiul se manifesta la etajul 12 al unui bloc de locuințe cu 14 niveluri, iar casa scării era inundată cu fum.

Din nefericire, o persoană a fost găsită carbonizată în balconul locuinței afectate de incendiu.

Totodată, alte trei persoane au fost evacuate preventiv de la etajele superioare, însă nu a fost necesar transportul acestora la unități spitalicești.

În urma cercetărilor efectuate, pompierii au stabilit drept cauză probabilă a producerii incendiului o lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată, notează Mediafax.

În ultimele 24 de ore, la nivel național, au fost înregistrate 1.470 de intervenţii, salvatorii fiind solicitaţi pentru stingerea a 78 de incendii, 1.176 cazuri SMURD (1.170 pentru acordarea primului ajutor medical și 6 misiuni de descarcerare), precum şi alte 216 situații pentru protecția comunităților, spun reprezentanții IGSU.

Numărul intervențiilor la care au participat efectivele inspectoratelor pentru situații de urgență a înregistrat o ușoară creștere față de perioada similară a anului trecut – aproximativ 7% (1470 în anul 2024, față de 1.371 intervenții în anul 2023), potrivit sursei citate.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Nicușor Dan, reacție după violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei: „Violența nu a fost și nu va fi niciodată o soluție”
Protestul fermierilor din Piața Victoriei a degenerat în confruntări cu jandarmii, iar președintele României, Nicușor Dan, a condamnat violențele. Sute de fermieri și crescători de animale s-au adunat marți, 15 septembrie, în Piața Victoriei din București, pentru a-și exprima nemulțumirile legate de situația din agricultură și zootehnie. Manifestația a devenit violentă în mai multe momente […]
Nicușor Dan, reacție după violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei: „Violența nu a fost și nu va fi niciodată o soluție”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
17 septembrie 2026
17 septembrie 2026
Articole similare
Cămătarul Ovidiu Zaharia și-a primit pedeapsa! Instanța a dispus confiscarea mai multor bijuterii
02:00
FOTO Cămătarul Ovidiu Zaharia și-a primit pedeapsa! Instanța a dispus confiscarea mai multor bijuterii
Un tânăr de 27 de ani din Iași s-a făcut șef peste o parcare publică! Individul cerea șoferilor taxă de protecție
02:00
FOTO Un tânăr de 27 de ani din Iași s-a făcut șef peste o parcare publică! Individul cerea șoferilor taxă de protecție
Ordinul de protecție împotriva lui Vasile Țugui, revocat de instanța de apel! „Adevărul iese, în cele din urmă, la iveală”
02:00
FOTO Ordinul de protecție împotriva lui Vasile Țugui, revocat de instanța de apel! „Adevărul iese, în cele din urmă, la iveală”
APIA a plătit fermierilor din Iași subvenții în valoare de peste un milion de lei, în cadrul mai multor măsuri de finanțare
02:00
APIA a plătit fermierilor din Iași subvenții în valoare de peste un milion de lei, în cadrul mai multor măsuri de finanțare
Pe aceste străzi, ieșenii își pot parca autoturismele în fața blocului! Persoanele interesate trebuie să trimită mai multe documente la primărie
02:00
Pe aceste străzi, ieșenii își pot parca autoturismele în fața blocului! Persoanele interesate trebuie să trimită mai multe documente la primărie
O fosă septică din mijlocul drumului, motiv de ceartă între doi vecini din Țibănești. „A început să se fisureze casa. Dacă trece o mașină, cade în groapă”
02:00
FOTO O fosă septică din mijlocul drumului, motiv de ceartă între doi vecini din Țibănești. „A început să se fisureze casa. Dacă trece o mașină, cade în groapă”
Primăria Iași a lansat licitația pentru construirea Sălii Polivalente! Contractul pentru executarea lucrărilor depășește 93 de milioane de euro
02:00
Primăria Iași a lansat licitația pentru construirea Sălii Polivalente! Contractul pentru executarea lucrărilor depășește 93 de milioane de euro
Situație revoltătoare într-un cartier din Iași! Locatarii dintr-un bloc aruncă de la etaj resturi de mâncare și obiecte din casă direct pe stradă: „A căzut o mămăligă în capul unei femei”
02:00
FOTO Situație revoltătoare într-un cartier din Iași! Locatarii dintr-un bloc aruncă de la etaj resturi de mâncare și obiecte din casă direct pe stradă: „A căzut o mămăligă în capul unei femei”
Antreprenorii din Iași care nu au actualizat codurile CAEN riscă blocarea activității. Confederația Patronală IMM România solicită prelungirea termenului
02:00
Antreprenorii din Iași care nu au actualizat codurile CAEN riscă blocarea activității. Confederația Patronală IMM România solicită prelungirea termenului
Prinți, zâne și zmei ies din povești și ajung pe străzile Iașului. Începe Prologul Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr
02:00
Prinți, zâne și zmei ies din povești și ajung pe străzile Iașului. Începe Prologul Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr