Pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Delta (ISU) au stins, după aproape 15 ore de intervenţii, incendiul apărut la o fermă agricolă din zona satului tulcean Jurilovca, a anunţat purtătorul de cuvânt al instituţiei, Nicolae Botezatu.
Focul a fost semnalat duminică seara, în jurul orei 18.00, atunci când se manifestă la aproape 350 de baloţi de orz, şi s-a solicitat sprijinul Staţiei de pompieri din Babadag.
„După aproximativ 15 ore de eforturi susţinute din partea pompierilor, incendiul a fost lichidat luni, în jurul orei 09.50. Cauză probabilă producerii incendiului este autoaprindere. Nu a fost asigurată ventilarea corespunzătoare a furajelor”, a menţionat reprezentantul ISU Delta.
În urma intervenţiei lucrătorilor ISU Delta, care au fost sprijiniţi de Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Jurilovca, au fost salvate ferma de animale, o clădire de birouri, o casă de locuit, un depozit de cereale şi utilaje agricole, potrivit sursei menţionate.