Prima pagină » Actualitate » Începe Postul Paştelui: Ce nu au voie credincioșii să facă și când sunt dezlegări la pește

Începe Postul Paştelui: Ce nu au voie credincioșii să facă și când sunt dezlegări la pește

26 feb. 2023, 14:40,
în Actualitate

Este cel mai lung post din calendarul ortodox şi cel mai restrictiv. În toată această perioadă sunt doar două dezlegări la peşte, de Bunavestire şi de Florii. Postul Paștelui se mai numește și Postul Mare. El cuprinde 47 de zile în care credincioşii care vor să primească Botezul Creştin de Paşte (să se împărtăşească) sunt îndrumaţi de preoți să evite preparatele de origine animală şi să se gândească la patimile pe care le-a îndurat Iisus Hristos pentru a se curăţa de păcate şi a obţine desăvârşirea.

Postul cel Mare care vesteşte apropierea Sfintelor Paşti, când se sărbătoreşte Învierea Domnului Iisus Hristos.

„Postul cel Mare a fost orânduit de Biserică pentru pregătirea celor ce urmau să primească Botezul creştin de Paşti şi ca mijloc de creştere duhovnicească a credincioşilor pentru întâmpinarea Patimilor şi a Învierii Domnului”, spune părintele Eugen Ramon Ilie din Călărași.

De ce e bine să faci Sfeștanie

În postul Paştelui este strict interzis să consumăm produse de origine animală, precum carne, brânză, ouă, lapte și pește. De asemenea, este interzis fumatul şi alcoolul. Totodată, creştinii trebuie să se reţină de la anumite gânduri necurate, pofte, patimi sau fapte rele. În această perioadă este importantă şi o sfinţire a casei. Slujba oficiată de preot se numește Sfeștanie.

„Sfeștania se săvârşeşte în toate posturile de peste an, precum şi în zilele de post de peste săptămână, miercurea şi vinerea. Cine poate, este bine să săvârşească sfeştanie în toate posturile. Cine nu poate, să o facă cel puţin în Postul Mare.

Rolul stropirii cu această apă este acela de a alunga duhurile viclene; de a ierta micile păcate, cum ar fi gândurile rele, mintea curăţindu-se, putând astfel să se îndrepte spre rugăciune. De asemenea, poate alunga bolile, aducând sănătate trupească şi sufletească”, spun preoții.

Nu sunt permise cununiile

În Postul mare strict interzise în această perioadă sunt şi nunţile. Nu se fac nunți pentru că perioada este de postire și se referă atât la postirea sufletească, dar și la cea trupească. Un alt motiv pentru care nu se fac nunți în post este faptul că imediat după slujba Tainei Nunții sunt organizate petreceri cu multă mâncare și băutură, dar și cu o atmosferă ce este în contradicție cu perioada postului. Biserica nu permite săvârșirea cununiilor religioase în zilele de post tocmai pentru ca bucuria nunții să nu fie umbrită de restricțiile postului.

Când și ce dezlegări dă Biserica

În postul Paştelui este dezlegare la peşte şi preparate din peşte, la vin şi untdelemn în mai multe zilele.

Astfel, se dezleagă la vin şi untdelemn (în orice zi a săptămânii ar cădea), de sărbătorile Sfinţii 40 de mucenici (9 martie), Joia Canonului celui mare, înainte şi după serbarea Buneivestiri (24 şi 26 martie), precum şi în ziua Sfântului Gheorghe (23 aprilie). La praznicul Buneivestiri (25 martie) şi în Duminica Floriilor se dezleagă şi la peşte(când însă Bunavestire cade în primele patru zile din Săptămâna Patimilor se dezleagă numai la untdelemn şi vin, iar când cade în vinerea sau sâmbăta acestei săptămâni se dezleagă numai la vin).

Bugetul.ro
Satul miliardarilor din România unde se trăiește ca-n Monte Carlo. Cei mai mulți dintre locuitorii de aici au averi impresionante și vile de milioane
redactia.ro
Tragedie în fotbalul românesc. A murit un fotbalist de la FCSB. Echipa lui Becali a făcut anunțul trist
Bugetul.ro
Grila TV din România se schimbă din 1 martie. Noul post de televiziune a început emisia, iar cei mai mici dintre telespectatori sunt cei mai încântați
a1.ro
Te cunosc de undeva, sezonul 21, 1 martie 2025. Ce pereche a câștigat a treia gală a transformărilor. Cine a luat bonusul
Playtech.ro
JD Vance, luat de urgență de pe o pârtie de schi și dus într-un loc secret împreună cu familia, după cearta din Biroul Oval
observatornews.ro
Afacerea cu care Remus a dat lovitura în Italia. A plecat din România și a reușit după 9 ani de muncă grea: "Nimeni nu ne cunoştea, eram doar eu cu tata"
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Zodiile care încep săptămâna cu vești bune pe plan financiar. Noi colaborări și șanse de câștig
SportpeSurse
Actrița care i-a luat mințile lui Laszlo Boloni, fostul selecționer al României
Playtech.ro
Până când trebuie purtat mărțișorul ca să îți aducă noroc tot anul. Tradiția spune clar când trebuie să îl dai jos
Dailybusiness.ro
Breaking! Zelenski pleacă de la Casa Albă fără să mai semneze acordul pentru mineralele Ucrainei cu Donald Trump
RomaniaTV
Se da a 13-a pensie, decizie oficială a Guvernului. Banii intră pe card de Paşte 2025
stiriromania.ro
Cum arată Eliza Iliescu acum, la 19 ani. Din ce bani trăiesc lunar Adriana Iliescu și fiica ei
RomaniaTV
Andreea Raicu, imagine BOMBĂ cu burtica de gravidă, la 47 de ani: Luna… a șasea
redactia.ro
Ce suspectează fiicele lui Gene Hackman că s-a întamplat în cazul morții marelui actor
ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`