Prima pagină » Economic Local » Începe programul municipal de finanțare a proiectelor societății civile
Începe programul municipal de finanțare a proiectelor societății civile

Începe programul municipal de finanțare a proiectelor societății civile

16 mart. 2023, 15:50,
în Economic Local

Primăria Municipiului Iași, în baza Hotărârii de Consiliu Local nr. 73/2023, a Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general și a Legii nr. 186/2003 privind susţinerea şi promovarea culturii scrise, aduce la cunoștința publicului lansarea programului municipal de finanțare a proiectelor societății civile, care va programa o singură sesiune de selecție a proiectelor.

Suma totală alocată programului, de la bugetul local, este de 3.500.000 lei, defalcată pe domenii, fiind eligibile doar proiectele anuale, după cum urmează:

• domeniul cultural – 1.000.000 lei;

• domeniul tineret – 1.000.000 lei;

• domeniul guvernare transparentă şi participativă – 200.000 lei;

• domeniul social-sănătate-educaţie-mediu – 1.200.000 lei;

Pentru aceste categorii, cuantumul contribuției proprii a solicitantului este de minim 10% din valoarea totală a bugetului proiectului, iar suma solicitată nu poate fi mai mare de o treime din fondul total alocat finanţării pe fiecare domeniu în parte.

• domeniul culturii scrise – 100.000 lei.

Pentru aceasta categorie, cuantumul contribuției proprii a solicitantului este de minim 40% din valoarea totală a bugetului proiectului, iar suma solicitată nu poate fi mai mare de o treime din fondul total alocat.

Beneficiari direcți sunt organizaţii neguvernamentale care propun pentru fiecare domeniu în parte proiecte cu impact la nivelul comunităţii locale și care îndeplinesc toate criteriile de eligibilitate prevăzute în Regulamentul referitor la finanţarea proiectelor societăţii civile din Iaşi în baza Legii nr. 350/2005.

Propunerile de proiect se vor depune la sediul Primăriei Municipiului Iași din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 11, la Centrul de Informații pentru Cetățeni sau vor fi trimise prin poștă, la aceeași adresă.

Termenul limită de depunere a propunerilor de proiecte este 27 aprilie 2023, ora 16.00.

Perioada orientativă de selecţie şi de evaluare a proiectelor este cuprinsă între 28 aprilie și 31 mai 2023.

Durata de implementare a proiectelor va fi până la 15 noiembrie 2023.

Detalii suplimentare pot fi obținute la sediul municipalității Ieșene, la Biroul Relații cu Societatea Civilă, telefon 0332.131.139.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Cristian Ghinea, de la USR, anunță marea lovitură! „Ilie Bolojan ar putea prelua REPER, partidul lui Cioloș“
Senatorul Cristian Ghinea, de la USR, anunță marea lovitură. Acesta a vorbit, într-un podcast, despre un posibil scenariu politic pentru alegerile din 2028, în care Ilie Bolojan ar putea deveni figura centrală a unui nou pol electoral. Cristian Ghinea, de la USR, anunță marea lovitură: Ilie Bolojan își ia partid Senatorul Cristian Ghinea, de la […]
Cristian Ghinea, de la USR, anunță marea lovitură! „Ilie Bolojan ar putea prelua REPER, partidul lui Cioloș“

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
11 aprilie 2026
11 aprilie 2026