În urmă cu puțin timp a fost raportat un incident în județul Iași. Din primele informații obținute de reporterii BZI, se pare că o persoană a rămas imobilizată într-un copac din localitatea Poiana de Sus, comuna Țibana.
UPDATE 3: Prof. dr. Diana Cimpoeșu, șefa UPU SMURD Iași, detalii despre cazul tânărului de 20 de ani ce a murit.
Se pare că de fapt bărbatul s-ar fi urcat într-un nuc să îl taie, iar din neatenție a căzut și a fost strivit de creanga tăiată.
Echipajul sosit la fața locului a confirmat decesul.
„A fost o solicitare la Tibana, la care a fost trimis echipaj tip C de la SAJ. Un tânăr de 20 ani urcat într-un nuc să îl taie, a căzut de la înălțime și a fost strivit între trunchiul copacului și partea de copac tăiată.
La momentul ajungerii la solicitare acesta era decedat”, a declarat Prof. dr. Diana Cimpoeșu, șefa UPU SMURD Iași.
UPDATE 2: Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Iași informează asupra decesului bărbatului de 20 de ani ce a fost imobilizat într-un copac.
„Persoana de sex masculin, în vârstă de 20 de ani este decedată”, a transmis ISU Iași.
Momentan nu se cunoc mai multe date asupra circumstanțelor ce au dus la acest sfârșit bizar.
UPDATE 1: Persoana a fost salvată de pompierii ieșeni.
„Persoana a fost dată jos de către echipajele ISU și predată echipajului medical SAJ Iași”, a transmis ISU Iasi.
Știre inițială: Momentan nu se cunosc circumstanțele în care persoana a ajuns în această situație.
La fața locului se deplasează o autospecială de intervenție (ASAS) și o autoplatformă pentru salvări de la înălțime (ASII), iar de la SAJ Iași o ambulanță tip C, cu medic.
„Detasamentul 1 de Pompieri Iași Pesoana imobilizata la inaltime, intervine pentru salvarea unei persoane imobilizate într-un copac, în localitatea Poiana de Sus, comuna Țibana. La locul solicitării se deplasează o autospecială de intervenție (ASAS) și o autoplatformă pentru salvări de la înălțime (ASII), iar de la SAJ Iași o ambulanță tip C, cu medic”, a transmis ISU Iași.
Revenim cu detalii!