Laura Vicol a dezvăluit ce a cerut să i se cumpere cât timp se afla în arest preventiv în dosarul Nordis. Fosta șefă a Comisiei Juridice din Camera Deputaților a petrecut 10 zile în spatele gratiilor, după ce a fost reținută de DIICOT sub acuzația că a făcut parte dintr-un grup infracțional cercetat pentru delapidare, evaziune fiscală și înșelăciune, printre altele.
Laura Vicol (49 de ani), fostă deputată PSD, a petrecut 10 zile în arest preventiv în dosarul Nordis în care ea, soțul ei, Vladimir Ciorbă, și alți asociați ai companiei sunt cercetați pentru delapidare, evaziune fiscală și înșelăciune, printre altele. În podcastul lui Bursucu’, Laura Vicol a dezvăluit ce cerințe a avut din spatele gratiilor. Dezvăluirile l-au surprins pe fostul prezentator de la Kanal D.
„Ai voie să-ți faci cumpărături o dată pe săptămână, pentru că pachetul nu poți să-l primești decât o dată pe lună. Faci o listă și, dacă ai bani în cont, poți să-ți comanzi tot felul de lucruri. Se duce cineva și cumpără. Am avut 800 de lei în cont. Pe prima listă mi-am pus iaurturi, lapte, semințe extra sărate, jeleuri, un autobronzant și o cremă de corp. A zis mama că numai eu puteam să fac așa ceva. Eu am pielea foarte albă”, a povestit Laura Vicol râzând.
Mărturisirea l-a șocat pe Bursucu’: „Tu ești sănătoasă la cap?”
„Și te-ai gândit tu, ce-ar fi să ieși bronzată de-acolo? Tu ești sănătoasă la cap? Tu te auzi? Ești prietena mea, tu te auzi, sora mea? Eu nu știu pe cine am invitat. Deci tu ești la mititica, la arest, și ceri să-ți aducă de la magazin niște semințe, jeleuri și cremă să te bronzezi”, a fost reacția surprinsă a lui Bursucu’.
Laura Vicol susține că nu are nicio implicare în afacerea Nordis
„Soțul meu este asociat la Nordis, pe lângă alți patru asociați și un administrator. Eu nu am nicio calitate în Nordis, nu am semnat în viața mea niciun act. La soțul meu la birou cred că am fost de maxim cinci ori, nu cunosc clienții Nordis. Nu am niciun amestec. Sunt Fram ursul polar într-un dosar în care eu trebuia să fiu mascotă. Pentru că altfel, poate, nu se ajungea unde s-a ajuns”, a declarat Vicol.
Și voi ați pus botul la tot ce spune mafioata asta la fel ca la mafioata elena udrea ?