Eveniment-Social

Infracțiuni depistate la frontierele Sculeni și Albița. Documente false, descoperite de polițiștii de frontieră

Publicat: 25 ian. 2021

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări în privinţa unui tânăr, în bagajul căruia au descoperit un certificat de pregătire profesională fals.

În data de 24 ianuarie a.c., în jurul orei 16.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat ca pasager într-un autoturismului marca Toyota, înmatriulat în Franţa, B.P., cu cetățenie română şi  din R. Moldova, în vârstă de 25 de ani.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport și persoanelor, ocazie cu care echipa comună de control, formată  din poliţişti de frontieră și lucrători vamali, a descoperit, ascuns în bagajul personal al lui B.P., un certificat de pregătire profesională, eliberat pe numele acestuia.

Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a procurat documentul descoperit la control, în cursul lunii august a anului trecut, în schimbul sumei de 100  de euro şi intenţiona să-l folosească în vederea găsirii facile  a unui loc de muncă.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de  fals material în înscrisuri oficiale.

Cetăţean turc cu document fals  la controlul de frontieră

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări în cazul unui bărbat care a prezentat la controlul de frontieră un certificat de înmatriculare fals pentru mijlocul de transport pe care îl conducea.

La sfârşitul săptămânii trecute, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa– I.T.P.F. Iași, pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, cetățeanul turc B.N., în vârstă de 71 de ani, care conducea un autovehicul marca Mercedes, înmatriculat în R. Moldova.

La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la autenticitatea certificatului de înmatriculare prezentat la control, colegii noştri au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că documentul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unui document autentic, acesta fiind fals total.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a procurat documentul descoperit la control, în schimbul sumei de 100  de euro cu scopul de a plăti taxe mai mici.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals.

În drum spre Germania cu un document fals

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări în privinţa unui cetățean din R. Moldova, asupra căruia a fost descoperită o carte de identitate cu însemnele autorităților române falsă.

În data de 24 ianuarie a.c., în jurul orei 10.50, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – I.T.P.F. Iași s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, ca pasager într-un autoturism, înmariculat în Germania, F.V., cu cetățenie română şi  din R. Moldova, în vârstă de 41 de ani.

Deoarece colegii noștri au avut suspiciuni cu privire la faptul că bărbatul ar deţine documente false, au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care a fost descoperită asupra persoanei o carte de identitate, având însemnele autorităţilor române. Astfel, în urma verificărilor specifice efectuate, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că documentul în cauză nu îndeplineşte condițiile de formă și fond ale unuia autentic, acesta fiind fals.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a procurat cartea de identitate descoperită la controlul de frontieră în vederea obţinerii unui loc de muncă pe teritoriul Germaniei.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de  fals material în înscrisuri oficiale.

Permise de conducere false, descoperite de poliţiştii de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări în privinţa a doi bărbaţi asupra cărora au fost descoperite permise de conducere false.

*În data de 24 ianuarie a.c., în jurul orei 16.50, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – I.T.P.F. Iași s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, conducând un autoturism marca Audi A7, înmariculat în Germania, C.I., cu cetățenie română şi  din R. Moldova, în vârstă de 26 de ani.

La solicitarea documentelor pentru control, tânărul a prezentat un permis de conducere valabil pentru categoriile AM,A,B, un permis de şedere şi un certificat de absolvire a unei şcoli de şoferi, toate cu însemnele autorităţilor din Polonia.

Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor, s-au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care s-a constatat că acestea nu îndeplinesc condiţiile de formă şi fond ale unora autentice, fiind false.

Tânărul a declarat că a procurat documentele descoperite la control, în cursul lunii iulie a anului trecut, în schimbul sumei de 950  de euro şi intenţiona să le folosească în vederea angajării la o firmă de curierat din Germania.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de falsla finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Documente false, deținute de un individ cu dublă cetățenie

*În data de 23 ianuarie a.c., în jurul orei 22.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în România, V.V., cu cetățenie română și R. Moldova, în vârstă de 29 de ani, pasager într- un autoturism marca Mercedes-Benz, înmatriculat în R. Moldova.

Deoarece colegii noștri au avut suspiciuni cu privire la faptul că bărbatul ar deţine documente false, au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care a fost descoperit asupra persoanei un permis de conducere valabil pentru categoriile B şi C, emis de autorităţile din R.Moldova. Astfel, în urma verificărilor specifice efectuate, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că documentul în cauză nu îndeplineşte condițiile de formă și fond ale unuia autentic, acesta fiind fals.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a procurat permisul de conducere descoperit la controlul de frontieră prin intermediul unui cetăţean din R. Moldova  ale cărui date nu le cunoaşte, contra sumei de 100 de euro, în vederea găsirii unui loc de muncă mai bine plătit, pe teritoriul Danemarcei.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficialela finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.





Adauga un comentariu