Prima pagină » Local » Înjunghiat într-un club frecventat de studenții ieșeni! Condamnat la 5 ani de pușcărie, inculpatul a formulat contestație!

Înjunghiat într-un club frecventat de studenții ieșeni! Condamnat la 5 ani de pușcărie, inculpatul a formulat contestație!

04 mai 2026, 02:00, 3 ,
Alina LUPU în Local

Tânăr înjunghiat cu o macetă într-un club din Campusul „Tudor Vladimirescu”! Inculpatul a formulat contestație la executare, fiind nemulțumit de condamnarea primită

Un tânăr a fost înjunghiat într-un club din Campusul „Tudor Vladimirescu”, frecventat de studenții ieșeni. Agresorul a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, motiv pentru care a formulat o contestație la executare, fiind nemulțumit de sentință. Individul avea asupra sa o macetă cu care și-a atacat victima.

Înjunghiat într-un club frecventat de studenții ieșeni!

Un caz de violență extremă, petrecut într-un club din Campusul studențesc „Tudor Vladimirescu” din Iași, continuă să producă ecouri în instanță, după ce inculpatul Florin Mreană a fost condamnat pentru tentativă de omor, iar ulterior a formulat o contestație în anulare.

Faptele pentru care Mreană a fost trimis în judecată s-au petrecut în noaptea de 13 spre 14 iulie 2024, în jurul orei 03:30, într-un club frecventat de studenți. Potrivit probelor administrate în cauză, conflictul a izbucnit pe ringul de dans, într-un context aparent banal. Victima, A.M.C., a declarat că, în timp ce dansa, a simțit cum un alt participant îl împingea în mod repetat. Enervat de situație, acesta i-a cerut individului să fie mai atent.

Situația a degenerat rapid. Un însoțitor al persoanei vizate a intervenit și l-a apucat pe A.M.C. de mână, încercând să-l tragă spre marginea ringului, în timp ce îi adresa cuvinte provocatoare: „Ia, hai afară, uăi!”.

Ulterior, Florin Mreană a scos de la brâu o macetă. Fără ezitare, acesta a lovit victima de mai multe ori, țintind zona capului și a spatelui. În primă fază, A.M.C. a crezut că fusese lovit cu o sticlă, însă, când s-a întors, l-a văzut pe agresor punându-și arma la brâu.

Victima a suferit răni serioase, iar intervenția rapidă a echipajelor medicale a fost esențială pentru salvarea vieții acesteia. Ancheta a stabilit că loviturile aplicate puteau avea consecințe fatale, ceea ce a determinat încadrarea juridică a faptei ca tentativă de omor.

Criminal condamnat la 5 ani de pușcărie

La data de 17 iunie 2025, magistrații Tribunalului Iași au pronunțat o sentință de condamnare împotriva lui Florin Mreană. Instanța a stabilit o pedeapsă de 5 ani de închisoare pentru tentativă de omor. În plus, inculpatul a mai fost condamnat la 6 luni de închisoare pentru portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase și la 1 an și 6 luni pentru tulburarea ordinii și liniștii publice.

Conform regulilor privind contopirea pedepselor, instanța a decis ca Mreană să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani de închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din celelalte pedepse, respectiv 8 luni. Astfel, pedeapsa finală stabilită a fost de 5 ani și 8 luni de închisoare cu executare.

Cu toate acestea, cazul nu s-a încheiat odată cu pronunțarea sentinței. Inculpatul a formulat o contestație în anulare, procedură extraordinară prin care se pot invoca anumite erori grave de procedură sau de drept. La termenul din 28 aprilie 2026, aflat pe rolul Tribunalului Iași, a avut loc al doilea termen în această fază procesuală.

Cererea a fost recalificată și trimisă la Curtea de Apel

Anterior, inculpatul primise un termen de arhivă, o practică procedurală prin care se acordă timp suplimentar, de regulă pentru studierea dosarului sau pregătirea apărării. La termenul din aprilie, avocatul inculpatului, Bogdan Trofin, a solicitat un nou termen de arhivă.

În sala de judecată, procurorul de caz a declarat că nu se opune acordării unui nou termen, poziție care, în mod obișnuit, ar putea facilita admiterea cererii. Cu toate acestea, președintele completului de judecată a decis respingerea solicitării formulate de apărare.

„Conform articolului 438 alin. 1 din Codul de procedură penală, inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de Legea penală”, a spus avocatul inculpatului.

Astfel, completul de judecată a constatat lipsa competenței materiale a Tribunalului Iași în soluționarea acestei cereri și a dispus înaintarea dosarului către instanța competentă, Curtea de Apel Iași.

„Vom recalifica cererea depusă de inculpat în recurs în casație și înaintăm necompetența materială a Tribunalului Iași”, a declarat președintele de complet.

Un tânăr a fost înjunghiat cu o macetă într-un club din Campusul „Tudor Vladimirescu”, frecventat de studenții ieșeni.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Economia României a intrat oficial în recesiune tehnică. INS confirmă scăderea PIB și inflația de peste 10%
Economia României a intrat în recesiune tehnică, potrivit datelor INS. PIB-ul a scăzut pentru al doilea trimestru consecutiv, iar inflația anuală a ajuns la 10,7%. În paralel, inflația anuală a urcat la 10,7%, iar scumpirile continuă să afecteze puterea de cumpărare a populației. Economia României a intrat oficial în recesiune tehnică Datele oficiale publicate de […]
Economia României a intrat oficial în recesiune tehnică. INS confirmă scăderea PIB și inflația de peste 10%
Comentarii
  • stuchi-v-ar matzele!

    toti darlanii, marlanii, golanii, curvarii, drogatii si pierde vara frecventeaza barurile si cluburile. un om serios cu capul pe umeri sta acasa, langa familie sau isi vede de studii.

  • Oarec cand se va inchide cotetzul manhattan? din cauza lor sunt cele mai multe probleme in campus. Si paznicii clubului sunt agresivi cu clientii…

  • După păcănele primăria ar trebui să închidă și cluburile de manele din Iași, argumentat de statistica agresiunilor care au loc în acestea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
14 mai 2026
14 mai 2026