Inspectoratul Școlar Județean Iaşi vă invită la dezbaterea cu tema SIGURANȚĂ ȘI SECURITATE ÎN ȘCOALĂ ȘI ÎN ACTIVITĂȚILE EXTRAȘCOLARE, a doua activitate din seria dialogurilor lunare pe care le-am inițiat în acest an școlar cu partenerii din comunitate în cadrul proiectului Școala pentru valori autentice – școala comunității, ediţia a III-a.
Evenimentul are loc vineri, 1 noiembrie 2019, de la ora 11.00, în sala A20, etajul 1, la Inspectoratul Școlar Județean Iaşi, şi va constitui, cu siguranță, un prilej de dialog între specialiști, profesori, părinţi, elevi şi parteneri instituţionali din comunitatea ieşeană, cu scopul identificării de soluții pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și a personalului didactic în instituțiile de învățământ, dar și pentru realizarea unor măsuri și a inițierii unor posibile activități comune pentru luna noiembrie, lună care stă sub semnul SIGURANȚEI ȘI SECURITĂȚII.