Prima pagină » Eveniment-Social » Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi implica directorii şi profesorii în dezvoltarea de programe interactive de studiu individual pentru elevi
Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi implica directorii şi profesorii în dezvoltarea de programe interactive de studiu individual pentru elevi

Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi implica directorii şi profesorii în dezvoltarea de programe interactive de studiu individual pentru elevi

17 mart. 2020, 13:57,
în Eveniment-Social

În contextul suspendării cursurilor, profesorii ieșeni au înțeles cât de necesară este continuarea păstrării legăturii cu elevii lor, dar mai ales de ce este nevoie să nu se întrerupă activitățile de consolidare, recapitulare, exersare a competențelor dobândite de elevi până în acest moment. Pauzele mari în învățare aduc, firesc, diminuarea volumului de informații, încetinirea dezvoltării anumitor deprinderi/abilități, dar mai ales slăbirea motivației implicată în orice activitate cu elevii, indiferent de nivelul lor de vârstă.

Cunoscând foarte bine aceste realități, profesorii ieșeni de la numeroase școli din mediul urban, dar și rural, acolo unde există dotare tehnică corespunzătoare, au creat grupuri de lucru în care profesorii oferă elevilor pachete de învățare ce cuprind scheme de lecții, fișe de lucru, prezentări PowerPoint, teste, demonstrații, liste bibliografice, link-uri către resurse educaționale deschise, materiale scanate etc., toate acestea având rolul de a consolida și recapitulă anumite teme și nu de a preda teme noi din programa școlară. Este esențial ca în această perioadă sarcinile de lucru în mediul on line să nu vizeze predarea, pentru că ar fi dezavantajați elevii care nu au acces la tehnici moderne de învățare la distanță.

Grupurile de comunicare create de inspectorii școlari pe discipline confirmă preocuparea profesorilor pentru a organiza sesiuni on line de tipul videoconferinței, care îi determină pe elevi să urmărească explicațiile și demonstrațiile și să rezolve aplicațiile/temele propuse. Acestea sunt activități care îi conduc pe elevi spre studiu individual și rezolvarea temelor la mai multe discipline, activități care generează nu doar instruire, ci și trezirea interesului pentru a explora virtual muzee și alte instituții culturale din lumea întreagă, astfel încât să descopere
frumusețea muzicii clasice, să își cultive spiritul ludic în context didactic prin jocurile ce se găsesc pe anumite platforme educaționale etc.

Cele mai uzitate sunt serviciile digitale oferite de platforme ce erau déjà utilizate în școli înainte de etapa în care au fost suspendate cursurile, dar cu siguranță vor exista și altele, întrucât la acest moment mai mulți operatori doresc să ofere acces gratuit la platforme educaționale pentru elevi și profesori.

Programul TELEȘCOALA realizat de M.E.C. în colaborare cu TVR poate fi o foarte bună cale de învățare pentru elevii care dispun de acces la serviciile oferite de televiziunea publică.

Trebuie spus că întreaga activitate de organizare a școlii de acasă este monitorizată de conducerea școlilor.

Dragi profesori, directori vă apreciem pentru implicarea voastră în susținerea acestui inedit program educațional, școala de acasă!

Dragi părinți, vă transmitem rugămintea de a-i sprijini pe copiii și elevii noștri în organizarea spațiului și timpului de lucru, astfel încât să respecte sistematic programul stabilit cu profesorii, să aloce aceeași importanță sarcinilor de lucru, să răspundă solicitărilor profesorilor, cadre didactice care fac din pasiune și vocație aceste activități!
Mai mult, încercați să nu îi expuneți în spații publice, convinși fiind că această perioadă poate fi una de trăire a unui timp de calitate, în familie, alături de copiii voștri!

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Nicușor Dan pregătește scenariul de rezervă pentru Palatul Victoria. Guvern minoritar dacă Executivul Veștea nu obține votul Parlamentului
Nicușor Dan analizează scenariul de rezervă pentru formarea Guvernului. Dacă Executivul condus de Adrian Veștea nu primește votul Parlamentului, una dintre variante este un guvern minoritar format din PNL, USR și UDMR. În timp ce negocierile pentru formarea noului Executiv continuă într-un climat politic tensionat, președintele României, Nicușor Dan, analizează și variante alternative pentru depășirea […]
Nicușor Dan pregătește scenariul de rezervă pentru Palatul Victoria. Guvern minoritar dacă Executivul Veștea nu obține votul Parlamentului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
19 iunie 2026
19 iunie 2026