Inspectoratul Teritorial de Muncă Iaşi a efectuat, în perioada 14 – 19 iulie 2025, acţiuni de control, vizând relaţiile de muncă și domeniul securității și sănătății în muncă, la unitățile ce desfășoară activități având coduri CAEN 41, 42, 43, în cadrul Campaniei naţionale pentru identificarea şi combaterea muncii nedeclarate şi pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind securitatea şi sănătatea în muncă, de către angajatorii care desfăşoară activităţi în domeniile: „construcţii clădiri” cod CAEN 41, „lucrări de geniu civil” cod CAEN 42, „lucrări speciale de construcţii” cod CAEN 43, organizată la nivel național, de către Inspecţia Muncii.
Obiectivele campaniei:
Identificarea şi verificarea agenţilor economici care activează în domeniile vizate de campanie; eliminarea neconformităţilor constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii pentru remedierea neconformităţilor şi aplicarea sancţiunilor contravenţionale corespunzătoare; creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi a lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniile Relaţiilor de Muncă și Securităţii și Sănătăţii în Muncă.
În cadrul campaniei, inspectorii de muncă din domeniul Relaţiilor de Muncă au controlat 27 angajatori care desfășurau activităţi de construcţii. Au fost constatate 40 de neconformități, pentru care s-au dispus măsuri obligatorii de remediere și au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale, din care amenzi în valoare totală de 43.000 lei. Au fost depistaţi 2 angajatori care utilizau munca nedeclarată.
Alte obligaţii încălcate de angajatori în domeniul relaţiilor de muncă:
Evidenţa corectă a timpului de muncă;
Respectarea limitelor timpului de muncă şi a timpului de odihnă zilnic şi săptămânal, precum şi regimul sărbătorilor legale;
Plata la termenul stabilit a salariilor, la un nivel cel puţin egal cu salariul de bază minim brut în domeniul construcţiilor (4.582 ron/lună, 27,714 lei/oră);
Completarea corectă şi în termen a datelor în registrul general de evidenţă a salariaţilor (aplicaţia ReviSal şi trecerea la REGES-ONLINE).
În cadrul campaniei naționale corpul de Control Securitate și Sănătate în Muncă a realizat vizite de inspecţie la 23 unități, cu domeniul construcțiilor, la care s-au constatat 27 deficiențe pentru care s-au aplicat 22 sancțiuni contravenționale, din care 10 amenzi în valoare de 57.500 lei.
Cele mai frecvente deficienţe constatate în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă:
Angajatorul nu a luat măsurile corespunzătoare astfel încât lucrătorii să utilizeze echipamente de muncă conforme, care să nu pună în pericol viața lucrătorilor.
Angajatorul nu a luat măsurile necesare astfel încât lucrătorii să utilizeze Echipamentul Individual de Protecție (EIP) adecvat lucrărilor efectuate.
Angajatorul nu a supravegheat corespunzător activitatea astfel încât să se asigure că lucrătorii săi respectă măsurile din planul de prevenire și protecție și a obligațiilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă.
Angajatorul nu a luat măsurile necesare astfel încât semnalizarea de securitate să fie corespunzătoare având în vedere pericolele existente la locurile de muncă.
Campania Națională subliniază, așadar, angajamentul ferm al autorităților de a proteja lucrătorii, de a preveni accidentele de muncă și de a sancționa orice abatere de la legislația în vigoare. Inspectoratul Teritorial de Muncă Iași va continua acțiunile de control în acest domeniu de activitate, urmărindu-se și modul în care sunt îndeplinite măsurile dispuse la unitățile deja controlate.